LIFESTYLE

Viața aventuroasă a lui Ted Turner, omul care a creat CNN. Divorțul de actrița Jane Fonda ”i-a sfâșiat inima”

Viața aventuroasă a lui Ted Turner omul care a creat CNN. Divorțul de actrița Jane Fonda i-a sfâșiat inima

Viața aventuroasă a lui Ted Turner, omul care a creat CNN. Robert Turner s-a născut în 1938 în Cincinnati, Ohio, iar la vârsta de nouă ani s-a mutat în statul Georgia. A urmat şcoala privată pentru băieţi McCallie şi Universitatea Brown, în cadrul căreia a fost vicepreşedinte al clubului de dezbateri şi căpitan al echipei de sailing.

Din cauza unor probleme disciplinare, lui Turner nu i s-a permis să termine studiile, însă i-a fost acordată o diplomă onorifică în 1989, când a ţinut un discurs în faţa studenţilor.

Viața aventuroasă a lui Ted Turner, omul care a creat CNN. Performanță financiară la 24 de ani

În 1960, Ted Turner a preluat conducerea filialei din Georgia a companiei pe care tatăl său o fondase. Trei ani mai târziu, după ce tatăl său s-a sinucis, Turner a devenit preşedinte al Turner Advertising Company. A

vea doar 24 de ani când a preluat controlul companiei, reuşind să o transforme într-una din primele firme de publicitate outdoor din Statele Unite.

La sfârşitul anilor ‘80, Turner a folosit profitul companiei pentru a cumpăra mai multe posturi de radio. În 1969, el a realizat prima investiţie majoră, cumpărând un post de televiziune din Atlanta.

”Vom transmite în direct sfârşitul lumii!”

A fost începutul imperiului media al lui Ted Turner, care a continuat să cumpere televiziuni şi staţii radio.

În 1980, la inaugurarea CNN, Turner a declarat: „Nu vom întrerupe emisia nici la sfârşitul lumii. Vom fi acolo, vom transmite în direct sfârşitul lumii şi aceea va fi ultima noastră emisie„.

După doar cinci ani, televiziunea de ştiri crescuse atât de mult încât a fost nevoie ca Turner să o mute într-un alt sediu, mult mai spaţios. Birourile au fost mutate într-o clădire din Atlanta care a ajuns să îi poarte numele: CNN Center.

Amintirile lui Turner

Cartea autobiografică “Call me Ted” are 433 de pagini şi a fost scrisă cu ajutorul fostului director executiv al Turner Broadcasting, Bill Burke.

Omul de afaceri aminteşte în carte şi de prietenia sa cu Fidel Castro. Cei doi ieşeau la vânătoare împreună şi discutau despre politică, cu rom şi ţigări de foi. Turner povesteşte despre modul în care s-a împăcat cu fostul său rival Rupert Murdoch, amândoi fiind îngrijoraţi pentru protecţia mediului.

Scrie, de asemenea, despre decizia sa foarte criticată de a face ca filmele clasice precum “Casablanca” să fie mult mai accesibile pentru publicul tânăr.

Turner se declară mândru pentru că a reuşit să construiască acest imperiu media, spune că regretă foarte puţine lucruri şi că speră să trăiască destul de mult astfel încât să mai poată umple paginile unei a doua cărţi.

Mariajul cu Jane Fonda

Ted Turner a fost al treilea şi ultimul soţ al lui Jane Fonda. S-au căsătorit în 1991 şi au divorţat un deceniu mai târziu. Deşi nu a fost cea mai durabilă căsnicie, Turner a rămas pentru Fonda soţul preferat.

Cei doi păstrează legătura şi astăzi. Ba mai mult, Jane a fost singura căreia Turner i-a povestit că a fost diagnosticat cu demenţă, iar ea a continuat să îl sprijine.

În autobiografia sa, My Life So Far, Jane Fonda a dezvăluit două motive principale pentru care mariajul ei cu Ted Turner a eşuat: spiritualitatea ei şi infidelitatea lui.

Actriţa s-a convertit la creştinism şi, timp de aproape 8 ani, nu i-a spus soţului ei. Ea ştia că el nu va fi de acord şi, în cele din urmă, îl va pierde. „De asemenea, ştiam că, dacă aş fi discutat cu el despre nevoia mea de spiritualitate, m-ar fi rugat să aleg între el şi ea, m-ar fi intimidat”.

 În timp ce se ascundea de Turner, Fonda a descoperit că o înşela. Ea ştia despre natura lui poligamă încă de când l-a găsit cu o altă femeie la o lună după nunta lor, dar credea că acel episod e de domeniul trecutului.

Divorţul a fost dificil pentru Turner. Într-un interviu pentru The Hollywood Reporter, Ted a dezvăluit că despărţirea de Jane l-a sfâşiat. Era încă îndrăgostit de ea şi chiar era dispus să-i accepte religia, dar, în cele din urmă, a trebuit să o lase să plece:  „Nu puteam face nimic altceva. Ce ar fi trebuit să fac, să mă aşez şi să plâng? Am făcut-o timp de şase luni”.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele