LIFESTYLE

Viața în Ibiza. Ce trebuie să știi dacă vrei să te muți aici

Viața în Ibiza. Ce trebuie să știi dacă vrei să te muți aici
www.cruiseget.com

Viața în Ibiza vine la pachet cu multe avantaje, însă și cu unele dezavantaje. Trebuie să știi anumite aspecte dacă intenționezi să te muți aici sau să stai o anumită perioadă de timp.

Dacă ai fost măcar o dată în viață pe aceste meleaguri, vei ști de ce este atât de populară. Aici vin anual mii de turiști din toate colțurile lumii. Nici n-ar avea cum să fie altfel la cât de frumos este. Vorbim mai exact despre priveliști, obiective turistice, gastronomie, oameni frumoși și calzi, dar și gastronomia vastă.

Viața în Ibiza

Deși viața de aici este descrisă ca fiind din basme, este necesar să știți faptul că viața aici nu este atât de ușoară pe cât ați crede. Cei de aici muncesc din greu, bazându-se în special pe turism. Cu toate acestea, deși pare foarte frumos, așteptați-vă la un program destul de lung și solicitant. În cazul în care vă doriți o casă, trebuie să așteptați câteva luni bune pentru a pregăti toate documentele necesare. Spaniolii adoră birocrația la fel de mult ca noi. Odată ce aveți actele, ar fi bine să le verificați de câteva ori. Altfel, va trebuie să vă întoarceți și să așteptați destul de mult.

Mai mult decât atât, pe insula Ibiza nu există trenuri sau tramvaie, deci deplasarea ar putea fi un pic mai dificilă decât ne-am imagina. Este ideal să vă cumpărați voi o mașină pentru a vă deplasa unde aveți nevoie. Serviciul de autobuz este mai rar. Când vă este lumea mai dragă și vreți să ajungeți neapărat undeva, posibil să nu aveți cu ce.

De asemenea, gândiți-vă că pentru a sta aici este destul de costisitor. Pentru a munci iarna este destul de dificil, iar economiile pe care le-ați făcut, posibil să nu vă ajungă. Țineți cont de hrană, imobil, chirie și multe, multe altele, potrivit Life.

Când spui Ibiza te gândești imediat la distracție, nopți pierdute, petreceri lungi și frumoase etc. Însă, cu toate acestea, are și o parte mai liniștită pentru cei dornici de așa ceva. Dacă ne gândim la cum putem comunica cu cei de aici, vom spune clar engleza. Ce-i drept, majoritatea vorbesc această limbă, dar cel mai bine este să înveți limba spaniolă.

Măcar să ai idee, cât să te descurci pentru a comunica cu localnicii. Sunt unii care doar spaniola o cunosc și de aceea nu e rău să ai idee. Plus de asta, ești mai câștigat pentru că știi o limbă în plus. Există multe restaurante unde puteți mânca orice vă doriți. Însă, mai ieftin este să cumpărați alimente din supermarket și să vă pregătiți acasă. Sunt foarte multe plaje care au ceva aparte pentru cei care iubesc căldura.

Cristiana Cernega este jurnalist și adoră ceea ce face. Ambițioasă din fire, a reușit mereu ce și-a propus. Este absolventă a Facultății de Geografie, specializarea Geografia Turismului, din cadrul ... vezi toate articolele