Viața în Turcia prezintă atât avantaje cât și dezavantaje spre surprinderea multor persoane. Știm foarte bine faptul că această țară se bucură de foarte mulți turiști din toate colțurile lumii.
Turcia ne încântă cu frumusețile sale naturale, cu oameni calzi și ospitalieri, dar și cu vasta gastronomie. Au foarte multe preparate care sunt pe placul multora dintre noi. În cazul în care vă doriți o vacanță binemerită, pe măsura așteptărilor voastre, atunci trebuie neapărat să vizitați aceste meleaguri. Dar e necesar să aflăm dacă cei care își doresc să se mute aici vor avea o viață de excepție, ferită de minusuri.
Potrivit unei tradiții turcești, cel care este străin și ajunge în fața ușii este considerat un adevărat dar de la Dumnezeu. Tocmai de aceea spuneam mai sus de ce oameni minunați și calzi putem găsi aici, comparativ cu multe alte țări. O astfel de atitudine nu are cum să nu atragă atât expați, cât și turiști.
Nu cred că există persoană care să nu adore, la propriu, Turcia și tot ce înseamnă ea. Veți avea parte de plaje minunate, mai ales că acum este sezonul estival. Moneda națională a Turciei este Yeni Turk Lirasi (Noua Liră Turcească). Ea a fost introdusă în anul 2005 și e valabilă pe tot teritoriul țării.
Mai mult decât atât, în cazul în care te afli într-o zonă turistică, nu îți face griji. Vei putea plăti fără probleme și cu euro sau dolari la multe restaurante și magazine. Un alt aspect foarte important pentru toată lumea este sistemul medical. Se pare că acest sistem de sănătate a cunoscut mari îmbunătățiri de-a lungul timpului. Spitalele și clinicile oferă foarte multe facilități și tipuri de tratament.
Pe lângă spitalele de stat, există și clinici private care asigură medici foarte buni și bine pregătiți. Serviciile oferite la un nivel înalt sunt recunoscute în întreaga Europa și nu numai. Nu uita că este foarte posibil să plătești medicamente scumpe și tratamente care mai de care mai moderne în caz de nevoie.
Dacă trebuie să apelezi la serviciile de spitalizare, ar fi bine să întrebi prima dată de toate costurile care includ acest lucru. Să nu ai surpriza de a plăti mult mai mult decât ai crede.
Atunci când vei vrea să închiriezi sau să îți cumperi o locuință, ține cont că va conta extrem de mult de ceea ce îți dorești și de zonă. Prețurile variază foarte mult datorită acestor aspecte. Ca străin, posibil să îți ceară un avans pentru minim șase luni. Cam orice ai închiria, posibil să fie nemobilat.
Prețurile la produsele de bază, precum mâncarea, sunt mult mai ieftine decât în România. Deci traiul nu este așa scump pe cât ne-am aștepta. Școala este obligatorie pentru copii, de la 6 la 14 ani.