LIFESTYLE

”Gangsterul presei românești”. Viața uimitoare a lui Pamfil Șeicaru, gazetarul care ar fi introdus șantajul în presă

Gangsterul presei românești. Viața uimitoare a lui Pamfil Șeicaru gazetarul care ar fi introdus șantajul în presă

A fost acuzat de dușmani că a fost doar un șantajist, un gangster de presă, un fascist și apoi chiar și colaborator al Securității. Dar meritele sale în modernizarea presei românești sunt incontestabile. Viața uimitoare a lui Pamfil Șeicaru poate fi oricând subiect de roman.

Pamfil Șeicaru se naște în aprilie 1894, la Buzău, și moare în 1980, pe 21 octombrie, la Munchen în Germania. Este probabil cea mai puțin mediatizată personalitate a perioadei interbelice în cultura românească, deși Șeicaru a fost  cel mai mare gazetar dintre cele două războaie mondiale.

Viața uimitoare a lui Pamfil Șeicaru. Decorat de regele Ferdinand, condamnat la moarte de comuniști

A fost directorul ziarului „Curentul”, considerat cel mai acid cotidian românesc în perioada dintre cele două războaie mondiale.

Șeicaru a făcut studii juridice obținând licența în drept. A luat parte ca ofițer la operațiile militare din Primul Război Mondial, fiind decorat de regele Ferdinand I cu ordinul Mihai Viteazul în grad de cavaler. A fost ales deputat în Parlamentul României în 1928, 1931 și în 1933.

În 1928 înființează ziarul Curentul pe care l-a condus până la plecarea sa din țară în 1944. În legătură cu Palatul Curentul din București s-a născut legenda că fiecare etaj al clădirii a fost construit în urma unui mare șantaj.

După venirea comuniștilor la putere este condamnat la moarte, din fericere el era deja în Spania.

Tirajul uimitor al ziarului Curentul

La început a fost „Cuvântul”, cu semnătura cea mai căutată a lui Șeicaru. În rubrica sa făcea autopsia morală a tuturor corupților politicieni, urcând pe locul întâi, ca ziar politic. Pentru rubrica de teologie îl aduce în redacție pe Nae Ionescu. Acesta începe lupta de cucerire a postului de șef, cu intrigi pe la spate, apoi certuri pe faţă în redacţie.

Pamfil Șeicaru primește lovitura în liniște, o ia de la zero, cu altă publicație: „Curentul”. „Prin articolele de fond, printr-o campanie temerară împinsă la extrem, denunța primejdia care pândea societatea românească, vesteji decadența în care se complăceau falsele elite. Publicul îl urma cu pasiune. Tirajul crescând vertiginos zi de zi, ajunsese la cifrele pe care, în zilele cele mai bune, Cuvântul nu le atinsese niciodată”, scrie Victor Frunză în volumul biografic despre ziarist.

În 1941 tirajul „Curentului” depășea 200.000 de exemplare, iar duminicile 300.000, pentru că apăreau suplimentele: „Curentul familiei” și „Curentul pentru copii”. Din 1939, editura înființată care purta numele ziarului publica „Evenimentul” și „Rapid”. Creșterea tirajului însemna venituri uriașe, iar până la dispariția ziarului, au semnat articolele nume ilustre: Cezar Petrescu, Nichifor Crainic, Ion Vinea, Romulus Dianu și mulți alții.

În fiecare zi, am început articolul cu emoţia din prima zi. Mă socotesc debutant şi încerc acel fior anonim, care se numeşte trac, gândindu-mă la neînduraţii judecători anonimi. Să-ţi respecţi semnătura ca să te respecte cititorul, ca să-i păstrezi încrederea”, scria Pamfil Șeicaru în însemnările sale zilnice.

”Șantajul și etajul!”

Pe lângă reușita socială, ziarul a însemnat și prosperitate pentru directorul lui: un conac și o fermă la Ciorogârla, anexă la casa din București, trust cu palat și tipografie proprie. Prin lumea presei, pe la Capșa au circulat tot felul de legende.

Era vehiculată ideea, că nu erau curate afacerile din ai căror bani și-a construit averea, ar fi acceptat și compromisuri cu persoane care reprezentau puterea. Se spunea că, Nicolae Iorga însoțit de secretarul său, în liftul din sticlă ce urca în palatul inaugurat al ziarului „Curentul”, ar fi zis, arătând cu mâna: „Șantajul și etajul!”

Grațiat de Ceaușescu și zvonuri despre o vizită secretă în România

Din postura de jurnalist, Șeicaru s-a declarat împotriva intrării României sub umbrela sovietică pe toată perioada exilului.

Din poziția de deputat, spunea că niciun parlament nu va face bine unui popor pe termen lung, ci doar va duce la decizii pripite și interesate care nu vor sluji oamenilor.

În 1966 Ceaușescu l-a grațiat, conform unei legende încă nedovedită istoric, în urma unei ample acțiuni a Securității, după care a fost ajutat financiar să publice articole și cărți favorabile politicii de independență față de Moscova a lui Nicolae Ceaușescu.

Aceleași zvonuri nedovedite precizează că, în august 1977, a făcut o vizită secretă în România, organizată de Securitate.

Rămășițele pământești, aduse în țară

La 21 octombrie 1980, Pamfil Șeicaru a murit în Germania. După 11 ani, rămăşiţele sale pământeşti sînt aduse în Ţară şi reînhumate, la 17 februarie 1991, în Cimitirul „Sfânta Vineri” din Bucureşti, unde sunt înmormântaţi părinţii lui.

La 20 octombrie 2005, osemintele lui Pamfil Şeicaru sînt strămutate la Mănăstirea cu hramul „Adormirea Sfintei Ana” de pe Dealul Moşului, Orşova, pe care a ctitorit-o în perioada interbelică în semn de mulţumire că acolo a scăpat cu viaţă după ce fusese îngropat de viu, împreună cu un camarad, în urma unei explozii de obuz, în timpul Primului Război Mondial, în care luptase ca sublocotenent, aşezământ monahal (căruia sub regimul comunist i se dăduse destinaţie laică), pe care îl donase Patriarhiei Române din Bucureşti printr-un act notarial redactat la München în 24 martie 1975.

 

[email protected] Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele
Parteneri