Violeta Bănică, planuri profesionale total diferite de cele ale părinților ei. Frumoasa copilă a lui Ștefan Bănică și a Andreei Marin a intrat anul acesta la liceu și, hotărâtă precum îndrăgiții ei părinți, adolescenta cu ochi albaștri pare că știe exact ce-și dorește din punct de vedere profesional.
Spre deosebire de fratele ei mai mare, Radu Ștefan care îmbină partea artistică cu puțin business, mai nou, Violeta dă dovadă de pragmatism. Mândră, mama ei, a declarat într-un interviu acordat publicației impact.ro că moștenitoarea ei visează să devină avocat.
„Violeta este în anul IX la școală , e foarte bine, mulțumesc lui Dumnezeu. Așa se gândește ea și vom vedea, mai are încă niște ani de așteptat, dar așa își dorește. Se gândește la Drept în momentul acesta, dar eu i-am spus că mai are timp de revelații.”, a declarat Andreea Marin.
Pe de altă parte, avem a recunoaște faptul că puștoica a avut un exemplu drept de urmat acasă, fiind crescută într-un mediu în care seriozitatea, decența și eleganța sunt atributele cele mai de preț.
În plus, așa cum a povestit întotdeauna când a fost vorba despre modul în care a ales să-și educe copilul, Andreea Marin a susținut întotdeauna alegerile ei, i-a explicat calm și pe înțelesul ei acolo unde a fost nevoie, alegând să-i fie pe lângă un bun părinte, și un prieten de nădejde.
„Niciunui părinte nu cred că îi este ușor să accepte asta, dar trebuie să le dăm aripi copiilor noștri!”, a mai spus fosta Zână a Surprizelor.