NEWS

Vlad Voiculescu, Fostul ministru USR al Sănătății, îi răspunde antreprenorului Mihai Matei, cel a făcut aplicația gratuită pentru tratamentul arșilor

Vlad Voiculescu Fostul ministru USR al Sănătății îi răspunde antreprenorului Mihai Matei cel a făcut aplicația gratuită pentru tratamentul arșilor

Vlad Voiculescu, Fostul ministru USR al Sănătății, îi răspunde, printr-un mesaj pe Facebook, lui Mihai Matei, antreprenorul care a elaborat aplicația gratuită pentru tratamentul arșilor.

În contextul în care situația marilor arși, în România, este una mai mult decât discutabilă, omul de afaceri a declarat în urmă cu ceva timp că a încercat doi ani de zile să ofere gratuit această aplicație Ministerului Sănătății, completând, de altfel, că nu a găsit multă vreme un răspuns pozitiv la propunrea domniei sale.

VĂ RECOMANDĂM ȘI: Dacă unii miliardari au petrecut la Bran, milionarul român Stelian Baltă a preferat intimitatea unui avion privat de ”doar” 92.000.000 de dolari | VIDEO…

„Cel care ar putea debloca situaţia nici nu răspunde la mesaje.”, spunea Mihai Matei în urmă cu ceva timp, citat de www.g4media.ro.

Vlad Voiculescu susține că, atunci când ocupa funcția de Ministru al Sănătății, l-a contactat personal pe antreprenor căruia i-a propus să realizeze această aplicație care, așa cum susține afaceristul, a fost realizată pro bono, dar, din păcate, nu a fost folosită niciodată.

„Când eram eu ministru și USR la guvernare, niște oameni ți-au cerut ajutorul și tu l-ai oferit, ca de fiecare dată, iar când PSD-PNL-UDMR au preluat ștafeta au micționat pe munca ta și a acelor oameni. Știu, să nu politizam! Nu politizăm, dar atât lucrurile bune cât și mizeriile sunt făcute de #oameni.
Și dacă eu am găsit de cuviință să aduc la minister niste oameni carora le păsa cu adevarat precum Monica Althamer, Mihai Grecea, Iulia Nacea, Adrian Albu (2 dintre ei supraviețuitori la Colectiv, 3 dintre ei fără nicio treabă cu politica) și să apelăm la tine pentru că știam că îți pasă… pe nea Rafila și pe băieții lui îl doare fix la Cuba libre. Și asta îi costă pe niște oameni viața. Dar să nu politizăm!
Adevărul e că ne-a fost comod tuturor să strigăm #CorupțiaUcide. Pentru că era vorba de ei, de #ceilalți. Uite însă că nu doar corupția ucide… ci și îndepărtarea oamenilor care voiau să miște lucrurile – precum Mihai Grecea, Adi Albu, Monica Althamer, Iulia Nacea. Dar să nu politizăm!”, a scris Vlad Voiculescu pe pagina de Facebook.

Cofondatorul ONG-ului Geeks for Democracy a explicat exact și care este modul în care funcționează aplicația.

Aplicația asta încerca să rezolve sau măcar să atenueze două probleme. Prima problemă este legată de lipsa de medici specialiști. Incendii sunt peste tot, dar medici specialiști foarte putini. Aplicația e un fel de registru national disponibil online in care fiecare pacient este înregistrat cu date, imagini ale pacientului etc.
Dosarul fiecărui pacient este astfel accesibil de oriunde, bineînțeles, in condiții de securitate (utilizatorii sunt autorizați, au permisiuni diferite etc.). Pe lângă această aplicație urma sa fie pus in funcțiune un număr de telefon unic la care ar fi răspuns medici specialiști. Astfel, în cazul apariției unui pacient nou, medicul local ar fi înregistrat cazul în sistem (date, imagini etc), apoi ar fi apelat numărul unic și ar fi discutat cu un specialist care ar fi avut de asemenea acces imediat la dosar și ar fi ghidat medicul local în tratamentul pacientului.

A doua problemă e legată de tratamentul în primele 24 de ore. În cazul pacienților arși tratamentul in primele 8 ore si apoi in primele 24 ore e foarte important pentru stabilizarea hemodinamică. În funcție de suprafețele arse, de gradul arsurilor si de vârsta pacientului sunt niște algoritmi in funcție de care se calculează volumul de lichide care trebuie administrate intr-o prima faza. Din câte mi s-a explicat, o problema des întâlnită, este administrarea unui volum mai mic de lichide față de cât ar trebui.

Pentru a rezolva această problemă, aplicația permite medicului să deseneze cu degetul sau cu mouse-ul pe ecran arsurile pacientului și apoi calculează automat volumul de lichide care trebuie administrat și suprafețele arse pe fiecare parte a corpului. E putin mai complicat pentru că algoritmii sunt diferiți pentru nou-născuți, copii și adulți, dar sunt suportate toate scenariile. Pentru specialiști: sunt suportate si Parkland si Galveston-Carvajal și sunt folosite tabele Lund-Browder pt calculul cat mai precis al suprafețelor arse.

Ileana Voicu Ghinea este absolventă a Facultății de Jurnalism, din cadrul Univerității Media. A debutat în presă în anul 2004, în echipa Revistei Apropo, a lucrat și pentru Revista Pro TV Magazin, ... vezi toate articolele