Vorbește tare, România Mare! Proiect: Schengen
Despre reinventarea României s-a scris atât de mult încât dacă ai pune cap la cap 18 milioane de Miorițe și viziunea fiecăreia în privința viitorului vetrei strămoșești ai putea înconjura Pământul.
18 milioane de suflete duc cu ele povești de viață și tot atâtea lupte. Când pune capul pe pernă, românul se roagă pentru copii, părinți, bunici, calul Vasile pe care-l hrănește by default, căci poate nu mai are putere să tragă nici măcar o sanie, morminte, sănătate, leafa de peste două zile și țara lui. Căci drăguța de ea îl hrănește, îl tămăduiește, îi soarbe lacrimile. Și îl bucură de 1 Decembrie, când el, românul, are o gură de oxigen și meditează cu amărăciune: cine suntem, unde ne-or putrezi oasele, cine ne ascultă? Ne ascultă cineva?
Conjunctura face că România are o șansă istorică de a fi ascultată. N-are rost să ne gândim că mereu am avut noroc cu conjuncturile. Important să le zărești, să le înțelegi, să le fructifici. Cam asta e treaba politicienilor care au habar/atribuții/ocazii în politica externă. Iar în privința aderării la Spațiul Schengen, fereastra este deschisă de 11 ani. Dacă nu suntem acolo, nu e pentru că suntem nefrecventabili sau nu ne-am făcut lecțiile. Le-am făcut. Probabil nu suntem în Schengen deoarece conjunctural, mari puteri au cerut prea mult și niciun șef de stat român n-a fost dispus să renunțe la țara sa.
Să n-o mai dăm cotită! Ce altă explicație poate să existe atunci când știi că ai dreptul, ai respectat toate regulile impuse, dar ți se aruncă în față motive ridicole? Într-un document MAI din 2018 se afirmă că dosarul Schengen „a intrat într-o fază strict politică, fără legătură cu criteriile de aderare”. Unii vor fi malițioși: păi ce să spună și MAI?
Păi atunci haideți să umblăm la documentele „lor”!
Într-un aviz din 2015 al Serviciului Juridic ale Consiliului UE se spune limpede că România este deja membră Schengen (împreună cu Bulgaria, Croația, Cipru), deoarece aquis-ul Schengen este deja obligatoriu, mai ales în privința frontierelor externe.
Într-un alt aviz al Serviciului Juridic al Consiliului UE, din 2016, se spune negru pe alb că termenii folosiți sunt inexacți când se face trimitere la extinderea Spațiului Schengen cu România, Bulgaria, Croația, Cipru, deoarece acestea sunt deja membre, de vreme ce aquis-ul este obligatoriu (controlul frontierei externe, migrația, sistemul informatic, protecția datelor cu caracter personal, cooperarea polițienească, etc.).
Ce s-a întâmplat cu adevărat, cine, ce a dorit de la România, va rămâne probabil o enigmă.
Unii demnitari străini au dorit să lege MCV de aderarea la Schengen, dar pentru orice om lucid a fost limpede că „cineva” nu ne dorea la masa „greilor” și s-a folosit de un pretext. Speranțele românilor au fost puse între paranteze, ei făceau parte din categoria „diverse”.
Dar pentru prima oară de când urmăresc eu mișcarea astrelor politicii externe, România vorbește. Vorbește tare și susținut, nu ocazional, politicianist, plictisit.
Reinventarea României, căci de aici am plecat, pornește de aici. România ca voce în concertul european, chiar o soprană, căci are atuuri puternice în poziția geostrategică, nu mai este o glumă. România chiar vorbește. Aș îndrăzni să spun că România joacă tare. România e Mare! Să nu uităm vorbele lui Petru Rareș: Vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât!
P.S. …Politicianul român se roagă și el. E tot om.
