Moartea lui Ion Iliescu împarte România în două. Ce spun românii despre decesul primului președinte postdecembrist

Pe 5 august un anunț oficial zguduia mass-media: Ion Iliescu a murit! Un nume care a modelat România postdecembristă, dar care nu a reușit niciodată să-și spele complet trecutul. Iliescu – un om politic care a condus țara într-o perioadă de haos și speranță, dar care a rămas, pentru milioane de români, un simbol al tranziției eșuate, al mineriadelor, al crimelor nerezolvate și al democrației controlate. Un nume care a împărțit azi țara în două.

Ion Iliescu – o moarte care a împărțit România în două tabere

Moartea președintelui nu a adus prea multă liniște în România. Dimpotrivă, a redeschis o rană veche, o cutie a Pandorei pe care mulți o credeau uitată. Pe rețelele sociale, în redacții, la colțuri de stradă sau în case, românii s-au împărțit în două tabere. Unii îi aduc omagii pentru stabilitatea adusă în anii ’90, pentru „salvarea de la războiul civil”. Alții îl condamnă drept vinovat de sângele vărsat la Revoluție și în mineriade, simbol al unei tranziții blocate între trecutul comunist și un prezent fără asumare.

În decembrie 1989, când România se afla complet în derivă, Iliescu apărea pe micile ecrane cu o voce calmă și autoritară. Acesta avea să transmită un mesaj greu de uitat decenii la rând.

„Am învins dictatura! Am învins teroarea!”

Acesta era un mesaj care părea să deschidă drumul către democrație, dar care, retrospectiv, pare astăzi multora doar o promisiune frântă. Acel început a fost urmat, în doar câteva luni, de un alt moment-cheie. În iunie 1990, minerii au fost aduși în București. Un alt moment de haos începe brusc. Iliescu spunea atunci, senin:

„Le mulțumim minerilor pentru spiritul civic de care au dat dovadă.”

O declarație însă care va rămâne în istorie nu ca un act de reconciliere, ci ca o legitimare a violenței politice în inima unei capitale europene.

Dincolo de o biografie pe scena politică

Moartea lui Iliescu e mai mult decât sfârșitul unei biografii politice – e momentul în care România este obligată, din nou, să se uite în oglindă și să reflecte atât la trecut, cât și la viitor. Iar cei care vin din urmă au părerile atât de împărțite. La început, mulți români nici nu credeau că fostul președinte a murit și au catalogat informația drept o nouă glumă. Iar dintre cei care au acceptat adevărul, au fost și persoane care s-au bucurat de întâmplare.

„Și-a încheiat misiunea pe aici. Aveam 22 de ani când a preluat conducerea României. Am rămas fără muncă eu…și toți. Am rămas fără oportunități, fără absolut NIMIC. Dar fiecare are drumul lui și povestea lui în această viață”

„Nu cred, nu moare cu una cu două. Ne păcăliți”

„A fost un criminal, cine să-l plângă”

„Soția lui, având în vedere că nu s-a implicat în politică, ar trebui să aibă și ea un loc de locuit în aceeași zonă în care a trăit ani la rând cu Iliescu, să nu fie dată deoparte”

„Numai Dumnezeu hotărăște tot, indiferent ce urmează aici sau în altă parte. Nu l-am votat niciodată, nu l-am agreat, dar nici nu îl judec”

„Condoleanțe doamnei Iliescu. Urât pentru cei ce dau comentarii răutăcioase. A fost președintele României. Numai bunul Dumnezeu are dreptul să îl judece. Din respect pentru un om trecut în neființă nu îmi pot permite și nu am dreptul să judec pe nimeni”

„Bine că a murit, de când aștepta toată țara”

„Atâta ură și dușmănie în comentarii nu am văzut în viața mea. Să te bucuri cu așa entuziasm de moartea unui om indiferent de cine sau ce a făcut la viața lui, indiferent de ce apartenență politică sau religie etc, nu îmi vine să cred de ce nație am ajuns să fim! Ne merităm pe deplin soarta și destinul”

„Ce să se întâmple cu prima doamnă, ce se întâmplă și cu noi…săracii… a murit un trădător de țară, nici Dumnezeu nu-l vrea”

„Dumnezeu să-l ierte. Nu trebuia să mai auzim de el după Decembrie 89. Proclamația de la Timișoara – pnc8. Principalii vinovați de situația actuală a României (foști activiști, foști securiști)”

„Suntem un popor creștin ortodox iar credința noastră ne spune să iertăm! De acum să fie judecat doar de istorie și de Dumnezeu. Condoleanțe familiei”

„În sfârșit a plecat dintre noi. A durat cam mult, dar se pare că nici moartea nu voia să-l ia înainte să termine toate ticăloșiile neterminate. Un „revoluționar” care a confiscat Revoluția, un „democrat” care a făcut mineriade, un „om al poporului” care a știut mereu cum să-l țină în genunchi. Drum bun , tovarășe – istoria nu iartă, chiar dacă justiția a dormit”, acestea sunt doar câteva din sutele de mii de păreri date de români în mediul online.

Moartea lui Ion Iliescu nu este una care aduce liniște

Încă de la anunțul decesului, informația a zguduit din temelii o societate care încă se teme să-și privească trecutul în față. Pentru mulți români, plecarea lui Iliescu înseamnă și stingerea unei epoci. Pentru alții însă, decesul președintelui este doar o fugă de răspundere, una dintre multe altele…

Un fost președinte care, ani la rând, a refuzat să se asume ca revoluționar autentic sau ca responsabil politic pentru mineriade, spunând:

„A fost o acțiune spontană. Nu am dat eu ordine.”

Sau, în fața protestelor față de justiție, minimalizând vocea străzii:

„Românii sunt manipulați. Societatea civilă? O minoritate gălăgioasă.”

Astfel de declarații nu au făcut decât să adâncească prăpastia între generații. Între cei care au trăit comunismul și îl cred „mai stabil” decât prezentul, și tinerii care cer adevăr, transparență și justiție.

Ion Iliescu nu a avut niciodată regrete

Într-un interviu de la acea vreme, Ion Iliescu întrebat dacă are regrete:

„Eu nu am sânge pe mâini. Am conștiința împăcată.”

Însă în urma sa rămân atâtea dosare închise, istorii trunchiate și o memorie colectivă fracturată.

Aflat în spital luni la rând, Ion Iliescu știa că se apropie de sfârșit. Acesta a ținut să transmită un ultim mesaj tuturor românilor, un mesaj care să rămână ca o poartă de adio către popor. Desigur, prin ultimele sale cuvinte, fostul președinte a lăsat mult loc de interpretare. El s-a adresat atât actualei clase politice, cât și românilor de rând.

În interviu, Ion Iliescu a punctat că mesajul său este atât pentru generația de români care l-au votat două ori în funcția de șef de stat, dar și pentru cei nu erau născuți când el devenea „primul Președinte al unei țări democrate, numite România”.

„Chiar dacă nu ne cunoaștem biografiile, viețile și traumele, știm doar că trăim împreună pe un pământ care înseamnă ceva mai mult decât locul în care s-a întâmplat să ne naștem toți. Înseamnă un contract social care ne obligă la coerență și la libertate.

Am nădejdea că nu veți lăsa democrația să fie falsificată; că 1989 va fi, pentru voi toți, ceva mai mult decât un eveniment hulit al manualelor de istorie, dar care totuși a făcut posibil dispariția dictaturii lui Ceaușescu și sfârșitul comunismului în România”,a spus fostul șef de stat.

În ochii lui Iliescu, societatea a fost într-o continuă dezbinare

Ion Iliescu s-a referit atunci la alegerile prezidențiale și la dezbinarea din societate.

„M-aș bucura ca atunci când votați să vă gândiți la lumea pe care nu ați trăit-o, atunci când munciți, să vă bucurați că o faceți uman și din libertate, atunci când vedeți ura oamenilor împotriva oamenilor, să nu cunoașteți vreodată durerea de la Canal, din gulag și din lagăr, dar de care trebuie să vă amintiți ca să aveți o miză în păstrarea democrației”,

Vă doresc o lume fără resentiment, maturitatea să nu vă urâți pentru votul și opțiunile voastre, bucuria de a fi împreună cu cât mai puține sacrificii, mulțumirea că nu suntem doar o țară de la Est, ci o societate euro-atlantică, așa cum merităm și meritați. Sper și cred că toate acestea sunt posibile, pentru că știu Președintele cărei țări am fost, pe care am slujit-o cu demnitate”, a fost ultimul mesaj transmis de fostul președinte românilor.

Poate că acum, adevăratul test pentru România nu este cum l-am judecat pe Iliescu cât timp a fost în viață, ci ce vom face acum, când nu mai avem pe cine da vina pentru ce suntem.

Poate că moartea lui nu închide un capitol – ci ne obligă, în sfârșit, să-l scriem pe cel următor. Cu luciditate, cu memorie și mai ales cu adevăr…