Vremea rea revine în România! Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că iarna încă își arată colții. Temperaturile scad brusc în toată țara, iar în Moldova și Transilvania va ninge abundent. În restul țării vom avea ploi și o vreme foarte rece pentru această perioadă din cauza unui val de aer polar.
În zonele montane va ninge, iar în Moldova va fi mai mult lapoviță și se vor înregistra o maximă de doar 3 grade. În sudul țării avem o zi mohorâtă, cu ploi slabe, trecătoare și un vânt mai insistent.
Temperaturile scad dramatic și cu 10 grade de la o zi la alta. Dacă ieri au fost în jur de 17 grade, luni maximele se opresc pe la 12…13 grade.
„Doar în extremitatea de sud este posibil să mai consemnăm 15 grade Celsius. Este posibil să consemnăm și precipitații, predominant sub formă de ninsoare, la altitudini mai mari de 1.500 de metri, acolo unde și intensificările de vânt vor depăși 70-80km/h, dar și în restul țării vom vorbi de intensificări, în general de 40-50 km/h, inclusiv în Capitală.
De marți, doar 7-8°C, iar minima se va apropia chiar de 0 grade. Din a doua parte a săptămânii viitoare, mai ales de joi, temperaturile vor fi în creștere, astfel încât, în weekendul următor, să contăm chiar pe valori care să depășească, așa cum arată informațiile la acest moment, 20 de grade Celsius”, a declarat directorul ANM, Elena Mateescu.
În Capitală. spre seară, cerul va prezenta înnorări și trecător va ploua slab. Vremea se schimbă și vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 13-14 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 4 grade. Dimineața și noaptea, vor fi condiții de ceață.
Conform prognozei meteo pentru săptămâna 18.03.2024 – 25.03.2024, temperaturile se vor situa în jurul mediilor specifice pentru această perioadă în întreaga țară. Cantitățile de precipitații vor fi mai mari în regiunile estice, sudice și sud-estice, iar în restul țării se vor situa în general aproape de mediile normale.