NEWS

Zeci de români păgubiți cu vacanțe ieftine sau gratuite. La ce să fim atenți

Zeci de români păgubiți cu vacanțe ieftine sau gratuite. La ce să fim atenți

Vacanțe ieftine sau gratuite, miraj pentru mulți dintre românii care, în final, au descoperit că, de fapt, nu era altceva decât o imensă fraudă. La ce să fim atenți atunci când ne achiziționăm o vacanță sau atunci când ni se propun astfel de oferte care par încântătoare.

Zeci de români păgubiți cu vacanțe ieftine sau gratuite. La ce să fim atenți

„Pe măsură ce mercurul din termometre creşte şi aşteptăm cu nerăbdare să plecăm în vacanţă în locuri cât mai însorite, este, de asemenea, timpul să fim atenţi la înşelătoriile de pe Internet şi la ameninţările cibernetice. Fraudele asociate cu această perioadă reprezintă una dintre sursele cele mai profitabile pentru infractorii cibernetici. Numai în 2022, peste 62.400 de plângeri ale unor victime digitale au fost depuse la Comisia Federală pentru Comerţ (FTC) din SUA. Considerând o pierdere medie de 1259 USD per victimă, se ajunge la o sumă totală de 104 milioane de dolari sustrase de escroci în acel an. Şi acestea sunt doar cazurile raportate”, afirmă Phil Muncaster, specialist în cadrul companiei producătoare de soluţii antivirus.

Aceste situații nu sunt întâlnite exclusiv pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, din contră astfel de infractori cibernetici sunt peste tot în lume. De aceea, specialiștii în domeniu vin cu o serie de sfaturi aplicate care ne vor ajuta să nu picăm în capcana falșilor facilitatori de chilipiruri în vacanțe. De reținut, în primul rând, că cele mai frecvente tipuri de fraudă privind rezervarea de vacanţe implică biletele de avion, cazarea, excursiile cu tematică sportivă şi religioase, precum şi cluburile de vacanţă.

Pentru asta, hackerii creează site-uri web false, postează reclame false pe site-uri web şi pe reţelele sociale şi, uneori, promovează oferte foarte ieftine folosind conturi online piratate sau carduri deturnate, pentru a plăti publicitatea capcanelor pe care le întind pe web. Experţii în securitate cibernetică ai Eset au întocmit o listă a celor mai comune tipuri de fraudă şi a altor ameninţări la care utilizatorii să fie atenţi.

1. Promoţiile la vacanţe gratuite false. În aceste situații, victimele sunt contactate prin e-mailuri, apeluri sau mesaje nesolicitate care susţin că au câştigat un sejur la o tombolă cu premii, la care nu au participat în realitate niciodată.
2. Site-urile clonate, replici ale paginilor originale deţinute de companii aeriene sau agenţii de turism. Utilizatorii sunt atraşi către site-uri false prin intermediul unor e-mailuri de confirmare sau referinţe false de rezervare.
3. Reclamele la bilete sau vacanţe la preţ redus.

„Infractorii cibernetici promovează uneori oferte cu preţ foarte redus pentru vacanţe, zboruri, hoteluri şi alte pachete. În acest caz, biletele pot fi legitime, dar motivul pentru care sunt reduse este pentru că au fost achiziţionate cu carduri furate sau cu conturi de fidelitate deturnate. Acestea pot fi promovate prin intermediul reţelelor sociale, prin e-mailuri spam sau chiar prin apeluri automate. Victimele riscă să li se scurteze sau anuleze şederea atunci când frauda este descoperită”, se arată în analiza de specialitate.

Ileana Voicu Ghinea este absolventă a Facultății de Jurnalism, din cadrul Univerității Media. A debutat în presă în anul 2004, în echipa Revistei Apropo, a lucrat și pentru Revista Pro TV Magazin, ... vezi toate articolele