NEWS

Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene. Spectacol total pe cerul Capitalei

Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene. Spectacol total pe cerul Capitalei

Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene este sărbătorită astăzi în Capitală la Monumentul Eroilor din Piaţa Aviatorilor. Evenimentul este marcat în fiecare an pe 20 iulie de sărbătoarea Sfântului Ilie, considerat ocrotitorul spiritual al piloților. Cu această ocazie vor avea loc mai multe demonstrații aviatice.

Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Festivitatea dedicată Zilei Aviaţiei Române debutează de la ora 10:00 cu o mulţime de demonstraţii. Pe cer vor fi foarte multe avioane şi elicoptere. Imediat după vom avea şi un spectacol la care publicul este invitat la Ziua Porţilor Deschise, dar şi la baza militară 71 de la Câmpia Turzii. Ziua Aviaţiei Române este sărbătorită în fiecare an pe data de 20 iulie, atunci când este prăznuit şi Sfântul Ilie care este considerat ocrotitorul spiritual al piloţilor.

”Cu ocazia Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene, duminică, 20 iulie, de la ora 10.00, la Monumentul Eroilor Aerului, din Piața Aviatorilor, se va desfășura o ceremonie militară și religioasă”, anunță Ministerul Apărării.

Se alătură și Forţele Aeriene Italiene

O ceremonie militară şi religioasă are loc, duminică, la Monumentul Eroilor Aerului, cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene. Vor evolua aeronave militare aparţinând Forţelor Aeriene Român, Forţelor Aeriene Italiene, dar şi ale MAI, SRI, Aeroclubului Român şi TAROM.

Pe timpul ceremoniei vor evolua aeronave militare aparţinând Forţelor Aeriene Române – F-16 Fighting Falcon, C-130 Hercules, C-27J Spartan, AN-30, IAK-52, IAR-330 şi IAR-99, elicoptere tip EC-135 SMURD, S-70M BlackHawk şi o aeronavă Learjet 75 aparţinând Ministerului Afacerilor Interne, precum şi elicoptere tip SA-365 Dauphin ale Serviciului Român de Informaţii, o aeronavă Boeing 737 TAROM şi aeronave Extra 300 aparţinând Aeroclubului României, alături de care vor evolua aeronave de tip Eurofighter Typhoon ale Forţelor Aeriene Italiene.

La ceremonia de la Monumentul Eroilor din Piaţa Aviatorilor va asista şi premierul Ilie Bolojan.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele