Scriitorul Radu F. Alexandru a murit, vineri, în a doua zi de Crăciun, la vârsta de 82 de ani, a anunţat Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” Bucureşti. A fost dramaturg, prozator și politician român de origine evreiască, membru al Partidului Democrat Liberal (PDL, ulterior PNL), senator în legislaturile 1996–2000, 2000–2004 și 2008–2012.
„Lasă în urmă o prodigioasă creaţie dramaturgică şi cinematografică, fiind unul dintre cei mai jucaţi autori dramatici, pe scenele unor teatre din Bucureşti şi din ţară. Prin dispariţia lui Radu F.Alexandru cultura română pierde una din personalităţile sale de excepţie”, este mesajul TNB.
„A fost senator în trei legislaturi ale Parlamentului României, desfăşurând o activitate politică de o rară probitate morală. A avut o remarcabilă activitate publicistică ca realizator de emisiuni de radio şi televiziune”, potrivit anunţului.
După premiera din 2016 a comediei satirice „Luminiţa de la capătul tunelului”, revine pe scena Naţionalului cu excepţionala piesă „Gertrude”, eveniment despre care s-a afirmat: „…montarea de la Teatrul Naţional din Bucureşti a regizorului de clasă şi de recunoaştere mondială Silviu Purcărete după textul celui mai mare dramaturg român contemporan al teatrului de idei, Radu F. Alexandru – e regina stagiunii româneşti 2023-2024”.
Înmormântarea va avea loc luni, 29 decembrie, la ora 12.00, la Cimitirul evreiesc din Şoseaua Giurgiului nr.2.
Este licențiat la seral al Facultăților de Matematică și de Filosofie. A urmat cursuri postuniversitare de regie de teatru, fiind de asemenea doctorand în estetica filmului (anul II), UNATC. În perioada 2007 – 2015 a fost profesor-asociat Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC).
A debutat în literatură în anul 1967 în Revista Gazeta Literară, în proză în 1971 cu volumul Cu fața spre ceilalți (Editura Eminescu, București) și în 1974 în dramaturgie cu piesa Umbrele zilei, la Teatrul „Victor Ion Popa” din Bârlad.
Piesele sale Dilema, Dinu, Saltimbancii, Mansarda, Iubiri, O șansă pentru fiecare, Omul care face minuni, Privind în jur cu ochi fără lumină, Nimic despre Hamlet, Domnul Sisif sunt jucate pe parcursul anilor pe scenele teatrelor din București (Național, Nottara, Bulandra, Mic, TES) și din țară (Arad, Bacău, Brăila, Bârlad, Galați, Piatra-Neamț, etc).
Radu F. Alexandru (1980)
1965 – 1970: Profesor matematică – fizică (Șc. Gen. Nr. 191 Drumul Taberei);
1970 – 1974: Redactor Revista ”Cutezătorii”;
1974 – 1990: Redactor Studioul Cinematografic ”Animafilm”;
1990 – 1991: Diplomat Ministerul Afacerilor Externe;
1991 – 1992: Expert Guvernamental, Guvernul României;
1993 – 1996: Expert Parlamentar, Camera Deputaților;
1996 – 2000: Senator;
2000 – 2004: Senator:
– Membru al Comisiei pentru Cultură, Culte, Artă, Mass-Media
– Președintele Grupului Interparlamentar de prietenie România-Israel
– Vice-președinte al Grupului Interparlamentar de prietenie România-Iordania
– Membru al Grupului Interparlamentar de prietenie România-Franța
2005 – 2007: Camera de Comerț și Industrie a României
2007 – 2015: Profesor-Asociat Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC)
Membru PD 1993-1999; Secretar Birou Executiv
Membru al Partidului Național Liberal 1999-2006;
Președintele Comisiei de Cultură a PNL;
Membru al Grupului de Inițiativă ”Platforma liberală” – 2006; Exclus PNL – 2006;
Membru fondator al PLD;
Autor al capitolului despre Cultură, din Platforma PLD;
Consilier politic al dlui Theodor Stolojan, președintele PLD;
Președinte al Comisiei de Cultură a PLD.
Membru PDL, de la înființare;
Președinte al Comisiei de Cultură a PDL;
Co-autor al capitolului Cultură – Culte, în Programul de guvernare al PDL;
Vice-președinte Birou Permanent Sect. 6; Purtător de cuvânt al Organizației;
Senator Legislaturile 1996 – 2000, 2000 – 2004, 2008 – 2012:
Membru al Comisiei pentru Cultură, Culte, Artă, Mass-Media
Președintele Grupului Interparlamentar de prietenie România-Statul Israel
Vice-președinte al Grupului Interparlamentar de prietenie România-Regatul Hașemit al Iordaniei
Membru al Grupului Interparlamentar de prietenie România-Republica Franceză-Senat
Membru al grupului interparlamentar de prietenie România-Arabia Saudită
Membru al grupului interparlamentar de prietenie România-Republica Algeriană Democraticăși Populară
Proză
„Cu fața spre ceilalți” – 1971
Teatru
„Iubirile tovarășei Ana Stoica” – 1980
„Buna zi de mîine” – 1981
„Mlaștina” – 1992
„Nimic despre Hamlet” – 1995
„Poveste despre tatăl meu” – 2006
„Tsunami” – 2008
Ultima dorință. Comedii. Editura Polirom, 2018
„Gertrude” – 2023
Publicistică
„Gimnastica de dimineață” – 2000
Scenarii de film
La capătul liniei (1983), regia Dinu Tănase
Punct… și de la capăt (1987), regia Alexa Visarion
Omul zilei (1997), regia Dan Pița
Damen-Tango, regia – Dinu Tănase (2004)
Second Hand, regia – Dan Pița (2005)
Șarada, regia – Alexa Visarion, 2013