NEWS

Aceștia sunt românii care primesc o pensie suplimentară. Au anunțat acum cine va primi banii

Aceștia sunt românii care primesc o pensie suplimentară. Au anunțat acum cine va primi banii

Aceștia sunt românii care primesc o pensie suplimentară. Au anunțat acum cine va primi banii. Este vestea zilei în România și sunt șanse mari să primească o pensie specială în plus. Premierul a avut deja primele discuții pe acest subiect.

Românii care primesc o pensie suplimentară. Au anunțat acum cine va primi banii

Decizie importantă privind pensiile speciale din România. Primarii de comune și municipii s-au întâlnit recent cu premierul Nicolae Ciucă și i-ar fi cerut, printre altele, să aloce bani pentru plata pensiilor speciale pentru primarii din țară.

Primarul Iaşiului Mihai Chirica a declarat marţi, întrebat despre pensiile speciale pentru primari, că nu crede că România îşi permite acum acest lucru, precizând că nici lui nu îi este uşor, dar că nu poate susţine un asemenea subiect când sunt pensii în România sub o mie de lei.

Mihai Chirica, primarul Iașului, reacție pe subiect

Mihai Chirica a afirmat, într-o conferinţă de presă, întrebat dacă este de acord ca primarii să primească pensii speciale, că această temă este „tichie de mărgăritar” şi că nu crede că „în momentul de faţă ne putem permite aşa ceva”.

„Să nu mă înjure restul primarilor. Nici eu nu am bani din altă sursă decât salariul, nu îmi este nici mie uşor, dar nu pot să atac un asemenea subiect când ştiu că sunt pensii în România sub o mie de lei. Nu pot să spun ”Hai să vedem cum facem noi ca pe lângă pensia bazată pe contributivitate să mai primesc o pensie”, în condiţiile în care sunt sute de mii sau chiar un milion de pensionari care nu iau nici măcar o mie de lei. Hai întâi să ne redresăm, hai să vedem de unde şi hai apoi să atacăm subiectul”, a afirmat primarul de Iaşi, Mihai Chirica.

Primarii, rugăminte pentru Nicolae Ciucă

Primarii de comune şi municipii ar fi cerut luni Guvernului să aplice Codul Administrativ şi să aloce bani pentru plata pensiilor speciale.

Premierul Nicolae Ciucă a avut, luni, o nouă întâlnire cu reprezentanţii Asociaţiei Oraşelor din România şi ai Asociaţiei Comunelor din România, context în care prim-ministrul a asigurat că, pentru iarna anului 2022-2023, măsurile de plafonare şi compensare preţurilor la energie vor fi aplicate potrivit deciziilor guvernamentale şi a menţionat că Guvernul şi autorităţile locale au reuşit să deschidă linii de finanţare din fonduri naţionale şi europene ce vor îmbunătăţi calitatea vieţii oamenilor.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, întâlnirea a avut loc în contextul consultărilor periodice derulate de Guvern cu reprezentanţii administraţiei publice locale „pentru a oferi comunităţilor locale sprijinul de care au nevoie pentru implementarea programelor guvernamentale în beneficiul cetăţenilor şi pentru soluţionarea problemelor cu care se confruntă”.

Guvernul a direcţionat, la rectificarea bugetară, suplimentar, peste două miliarde de lei comunităţilor locale pentru continuarea programelor de care beneficiază copiii din învăţământul preşcolar şi elevii – finanţarea burselor, programele pentru şcoli şi masă caldă în şcoli – şi pentru asigurarea funcţionării spitalelor publice, furnizarea de energie în sistem centralizat, transmite Executivul.

[email protected] Toma Enescu are o pasiune pentru presă, poezie și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în spațiul ... vezi toate articolele
Parteneri
Cine sunt românii ale căror pensii vor crește și cu 90%, de la 1 septembrie. Baciu: „Majorările vor fi spectaculoase”
Cine sunt românii ale căror pensii vor crește și cu 90%, de la 1 septembrie....
Condimentul miraculos care ajută creierul să se repare singur. Trebuie amestecat cu apă caldă şi se bea dimineaţa, pe stomacul gol
Condimentul miraculos care ajută creierul să se repare singur. Trebuie amestecat cu apă caldă şi...
Operaţiunea israeliană „Outstretched arm”. Israelienii au folosit avioane F-35 şi F-15 în atacul asupra portului yemenit Al Hodeida. Este cel mai complex şi îndepărtat atac al Israelului
Operaţiunea israeliană „Outstretched arm”. Israelienii au folosit avioane F-35 şi F-15 în atacul asupra portului...
Horoscop zilnic pentru luni, 22 iulie 2024. Oportunități pentru nativul Fecioară
Horoscop zilnic pentru luni, 22 iulie 2024. Oportunități pentru nativul Fecioară
Dana Nălbaru şi Dragoş Bucur, anunţ după aproape 20 de ani de căsnicie: Şterge poza!
Dana Nălbaru şi Dragoş Bucur, anunţ după aproape 20 de ani de căsnicie: Şterge poza!
Planta banală care îți poate băga și 5 mii de euro în buzunar. N-ai nevoie de pământ mult și nici nu îți trebuie bani de investiții. O poți vinde oriunde și oricând
Planta banală care îți poate băga și 5 mii de euro în buzunar. N-ai nevoie...
Criză la nivel global provocată de o eroare de funcţionare a mii de sisteme Microsoft. Bănci, posturi TV, companii aeriene cad unele după altele şi au operaţiunile blocate. Cine este responsabil
Criză la nivel global provocată de o eroare de funcţionare a mii de sisteme Microsoft....
Cine este femeia din Râmnicu Vâlcea care a reuşit să transforme un magazin deschis în anii '90 într-un imperiu cu 120 de magazine, fabrici şi afaceri de sute de milioane de lei
Cine este femeia din Râmnicu Vâlcea care a reuşit să transforme un magazin deschis în...
Cât timp poți circula cu parbrizul spart. Mulți șoferi nu știu ce scrie în lege
Cât timp poți circula cu parbrizul spart. Mulți șoferi nu știu ce scrie în lege
ESTE ILEGAL să îți repari propria MAȘINĂ. Se consideră infracțiune
ESTE ILEGAL să îți repari propria MAȘINĂ. Se consideră infracțiune
El va fi viitorul președinte. Traian Băsescu știe
El va fi viitorul președinte. Traian Băsescu știe
Un incendiu a izbucnit la Dino Parc, din Râşnov
Un incendiu a izbucnit la Dino Parc, din Râşnov
Alexandru Rafila a dat lovitura. Averea ministrului Sănătăţii a explodat după ce companiile unde avea sute de mii de lei investiţi au făcut spectacol pe bursă
Alexandru Rafila a dat lovitura. Averea ministrului Sănătăţii a explodat după ce companiile unde avea...
„Sunt unele luni în care nu îmi permit să am o relaţie. Şi nu câştig puţin”
„Sunt unele luni în care nu îmi permit să am o relaţie. Şi nu câştig...
Reguli noi pe plajele din Grecia. Au scos dronele
Reguli noi pe plajele din Grecia. Au scos dronele
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Ce a apărut pe contul de Instagram al Elenei, la câteva zile după nunta cu Ianis Hagi. Fanii au reacționat imediat. ”Atât de puri”
Ce a apărut pe contul de Instagram al Elenei, la câteva zile după nunta cu...