Actorul și regizorul Mihai Mălaimare pleacă din teatru de ziua lui. Acesta va susține ultimele sale spectacole de la Teatrul Masca – teatru pe care l-a înființat în 1990, împreună cu regizoarea Anca Florea, nunță Agenâia de presă Rador, care citează Radio București.
Pe 26 și 27 august, va interpreta one man show-ul ”Actorul”, în aer liber, în stradă – acolo unde Masca și-a avut scena de la înființare.
Reprezentațiile vor avea loc pe Calea Victoriei (zona Muzeul Național de Istorie) de la ora 19:00, în cadrul evenimentului „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă Urbană”.
Spectacolul ACTORUL, un one man show, pe un text de Mircea Dinescu, reprezintă declarația de dragoste a actorului pentru teatru, cu gustul dulce și amar al scenei. ”ACTORUL meu se întoarce pentru ultima dată pentru că îmi era dor de scenă, așa cum o știam eu, așa cum am învățat eu să o iubesc”.
Mihai Mălaimare sărbătorește pe scenă împlinirea vârstei de 73 de ani, alături de celebrarea a 50 de ani de teatru și 33 de ani de Masca.
„Eu… după ce s-a tot scris că-i interpretez pe alții, m-am decis să mă interpretez pe mine însumi”, mărturisește actorul.
Actorul a ales ca despărțirea de teatrul care a fost mulți ani sinonim cu propriul nume, să fie chiar de ziua sa de naștere (27 august).
După 33 de ani, cei doi oameni care au înființat în 1990 Teatrul Masca – Mihai Mălaimare și Anca Florea, actualul manager, se retrag din instituția căreia i-au trasat discursul estetic și traseul artistic în toți acești ani.
”De-a lungul timpului, Masca s-a impus nu numai ca un altfel de teatru care a oferit bucureștenilor singura stagiune neîntreruptă de spectacole gratuite outdoor (1990-2023), dar și prin dăruirea și talentul puse în slujba artei dramatice, impunându-se atât în țară, cât și în străinătate drept un veritabil ambasador al culturii românești”, anunța Administrația Prezidențială în momentul în care Teatrul Masca a fost decorat cu Ordinul ,,Meritul Cultural”, Categoria D (Arta Spectacolului) în grad de Cavaler (2010), apoi în grad de Ofițer (2015).