Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu a fost pus oficial sub acuzare și plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Procurorii DNA vin cu detalii din dosarul în care edilul este acuzat de luare de mită.
”A fost o zi ciudată pentru mine. Este pentru prima oară când mi se întâmplă așa ceva. Dar am dus-o relativ ușor, sentimentele care m-au încercat au fost doar uimirea și frustrarea. Uimire pentru că nu știu de unde vine și frustrare pentru că, dimpotrivă, am limitat corupția, după puterile mele, în toate pozițiile publice sau civice în care m-am aflat.
Cu privire la acuzația de luare de mită… Se pare că niște persoane s-au folosit de numele meu și s-ar fi cerut niște sume în numele meu în campania electorală de anul trecut. Ei spun, într-un denunț, că eu aș fi știut. Mai mult voi afla după ce voi avea, împreună cu avocații, acces la dosar. Eu nu am luat niciun leu și nu am condiționat emiterea acelor documentații de urbanism de primirea unor foloase.
Aceste acuzații pică prost, într-un context prost: am enorm de mult de lucru la primărie și acum, cu acest dosar, voi avea de cărat după mine, probabil un an, doi sau trei, niște acuzații pe care va trebui să le demontez și un proces obositor și sâcâitor. Sper să scap cât mai repede de acestă tinichea.
În afară de timpul pe care va trebui să îl dedic acestui proces (mai am și altele, m-au dat dezvoltatori imobiliari în judecată atunci când am protejat legitim interseul public), mă voi comporta ca și când nimic nu s-a întâmplat și voi munci cu toate puterile pentru orașul nostru.
Voi ține capul sus, nu voi evita întâlnirile publice și nici contactul direct cu bucureștenii. Pentru că nu am de ce!
Nu intru în alte teze, nu știu cum m-am căpătuit cu acest dosar. Îmi voi proba nevinovăția și voi colabora cu toată buna credință pe care o am cu reprezentanții sistemului de justiție.”, a scris Ciprian Ciucu pe Facebook.
Suspiciunea DNA este că primarul general al Capitalei ar fi beneficiat de achitarea serviciilor de consultanță și publicitate electorală în campania pentru Primăria Generală de la finalul anul trecut.
În schimb, ar fi acordat documentele necesare unui complex rezidențial pentru care se construia o parcare, la finalul anului trecut, dezvoltatorilor imobiliari care s-ar fi ocupat, în schimb, de achitarea respectivelor servicii prestate în campania electorală în favoarea lui Ciprian Ciucu.
Cei de la DNA explică modul în care au ajuns să-l investigheze pe primarul general al Capitalei. Procurorii spun că încă de anul trecut lucrau într-un dosar care viza o serie de suspiciuni privind autorizații pentru jocuri de noroc și așa, prin interceptări, au ajuns la primarul general.
”Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat suspiciunea rezonabilă că, în luna noiembrie 2025, în contextul demersurilor efectuate pentru obținerea certificatului de urbanism și a autorizației de construire privind un proiect imobiliar situat în municipiul București, inculpații M.N.K.A. și M.M. ar fi oferit foloase necuvenite reprezentate de servicii de publicitate și consultanță electorală, prestate în perioada noiembrie-decembrie 2025, destinate susținerii activității politice și electorale a inculpatului CIUCU CIPRIAN, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ce reveneau acestuia în cadrul procedurilor administrative desfășurate la nivelul Primăriei Sectorului 6 București.
În același context, inculpatul S.I. ar fi facilitat acordarea respectivelor foloase, cunoscând scopul urmărit de participanți și contribuind la realizarea legăturii dintre persoanele care au oferit avantajele și funcționarul care urma să beneficieze de acestea, respectiv inculpatul CIUCU CIPRIAN.
Totodată, din probatoriul administrat până în prezent a rezultat suspiciunea rezonabilă că inculpatul CIUCU CIPRIAN, în calitatea sa de primar al Sectorului 6 București, la acel moment, ar fi primit foloasele menționate anterior în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ce îi reveneau în procedurile administrative referitoare la respectivul proiect imobiliar.”, transmite DNA.
„Sunt încrezător că acest proces va scoate adevărul la iveală. Sunt nevinovat. De acum înainte o să am o tinichea de coadă un an, doi, trei, cât va dura acest proces”, a spus Ciucu.
„Am văzut învinurile care mi se aduc. Procurorii vor comunica ceea ce s-a întâmplat și voi comunica și eu puțin mai târziu”, a mai spus el.
„Vreau să îmi duc mandatul la capăt în condiții ca și cum acest lucru nu există. Treaba mea este să am grijă de București și să mă dedic cu următoarea perioadă Bucureștiului, iar în ceea ce privește această situație voi colabora cu organele de judiciare și nu am nimic de ascuns”, a adăugat primarul general.
Întrebat în legătură cu oamenii de afaceri care ar fi implicați în dosar, el a spus:
„Nu-i cunosc personal”.
El a refuzat să răspundă la alte întrebări din partea jurnaliștilor.