Ultimele zile au fost un coșmar pentru Alec Baldwin. Totul după ce, pe 21 octombrie, a împușcat-o mortal pe Halyna Hutchins pe platourile de filmare.
La două zile de la incident, Alec Baldwin s-a întâlnit cu familia directoarei de imagine.
Actorul, în vârstă de 63 de ani, a luat micul dejun cu soțul Halynei, Matthew Hutchins, și cu fiul lor, Andros, în vârstă de 9 ani, sâmbătă dimineața în Santa Fe, New Mexico, a declarat o sursă pentru People.
Un Baldwin vizibil sumbru mai târziu și-a luat rămas bun de la Matthew și Andros cu o îmbrățișare.
„Sincer, nu arăta bine”, a dezvăluit o sursă publicației, adăugând că reuniunea a fost „cu siguranță tristă”.
„Am vorbit cu Alec Baldwin și mă susține foarte mult”, a declarat Matthew vineri pentru Daily Mail, după ce Baldwin a tras cu pistolul care a ucis-o pe Halyna, în vârstă de 42 de ani.
„Nu cred că există cuvinte care să descrie situația prin care trecem”, a declarat el vineri pentru Insider.
Matthew a fost căsătorit cu Halyna Hutchins timp de 16 ani și au împreună un fiu, pe care îl va crește singur de acum încolo.
Pentru prima oară de la vestea dezastruasă, tatăl Halynei, Anatoly, a spus pentru The Sun :
„Încă nu ne vine să credem că Halyna este moartă. Mama ei și-a ieșit din minți de durere. Dar nu consider că Alec Baldwin este responsabil. Este responsabilitatea oamenilor de recuzită care se ocupă de arme.”
Anatoly face demersuri acum ca soția sa Olga și fiica Svetlana să zboare în SUA pentru a fi alături de Matt și Andros.
„Băiețelul a fost foarte grav afectat – este pierdut fără mama lui. Matt va decide dacă vor fi luate măsuri legale.”, a spus tatăl Halynei.
O sursă a mai spus pentru PEOPLE că Baldwin a fost „isteric și absolut de neconsolat ore în șir” și că dorește „să-și ia ceva timp pentru sine și să se re-centreze”, în timp ce își va anula celelalte proiecte.
„A fost destul de devastat. Așa se descurcă în momentele dificile. Ori de câte ori se întâmplă ceva rău, pe termen scurt, se îndepărtează de ochii publicului”, a spus sursa, adăugând: „Toată lumea știe că a fost un accident, dar este absolut devastat.”