NEWS

Alertă în Egipt: plajele de la Marea Roșie au fost închise. O româncă și o austriacă au fost ucise de rechini. Autoritățile nu știu de ce au avut loc atacurile

Alertă în Egipt plajele de la Marea Roșie au fost închise. O româncă și o austriacă au fost ucise de rechini. Autoritățile nu știu de ce au avut loc atacurile

E alertă în Egipt: plajele de la Marea Roșie au fost închise după două tragedii consecutive derulate la distanță de aproximativ 600 de metri una de alta, la sud de orașul Hurghada, destinație preferată a multor români. De altfel, una dintre victime este o româncă în vârstă de 44 de ani, cealaltă fiind tot o femeie, din Austria, în vârstă de 68 de ani.   

Două surse au declarat pentru Reuters că trupul neînsuflețit al unei turiste românce în vârstă de 44 de ani a fost descoperit la câteva ore după un atac în care a murit o austriacă de 68 de ani. Ambele atacuri au avut loc la o distanță de 600 de metri unul de celălalt, în apele coastei Sahl Hasheesh, potrivit surselor citate.

Alertă în Egipt: plajele de la Marea Roșie au fost închise. Autoritățile nu înțeleg de ce atacă rechinii

Oficiali egipteni au declarat că a fost format un comitet pentru a examina circumstanțele atacurilor și eventualele motive științifice aflate în spatele acestora.

Guvernatorul regiunii, generalul-maior Amr Hanafi, a emis un ordin de suspendare a tuturor activităților pe plajele din zona atacurilor.

Sâmbătă, o femeie în vârstă de 68 de ani din Austria a murit după ce a fost atacată de rechin în Egipt. Ea a reușit să ajungă la mal, fără un braț și un picior.  Atacul a avut loc în stațiunea Sahl Hasheesh din Egipt, pe plaja hotelului Tropitel, chiar în zona pontonului, unde turiștii fac scufundări la mică adâncime, numite snorkelling.

Femeia de 68 de ani din Austria se plimba în apă puțin adâncă în timp ce folosea un snorkel cu aripioare nu departe de plaja de lângă Hurghada și i-a spus partenerului ei: „Mă întorc imediat”.

Imaginile o arată apoi strigând după ajutor, în timp ce apele din jurul ei deveneau roșu stacojiu în golful Sahl Hasheesh, la sud de Hurghada, în Marea Roșie.

Privitorii îngroziți au încercat să distragă atenția animalului, despre care se crede că este fie un rechin Mako, fie un rechin cu vârf alb oceanic, dar nimeni nu a sărit să o ajute.

Un oficial egiptean din domeniul sănătății a spus că a fost dusă apoi la spitalul privat Nil unde nu a putut fi resuscitată și se crede că a murit din cauza „șocului dureros” – cel mai probabil un atac de cord.

Ambasada Austriei la Cairo a declarat că femeia se afla de o lună în Egipt, împreună cu partenerul ei și urmau să se întoarcă de acolo duminică, 3 iulie.

Românca ucisă de rechin era cazată la un hotel de cinci stele

Românca ucisă de rechin în stațiunea Hurghada de la Marea Roșie, la câteva sute de metri distanță de locul unde a fost omorâtă austriacă de 68 de ani, era cazată la un hotel exclusivist.

Identitatea femeii nu a fost dezvăluită, dar informațiile arată că era cazată la hotelul de cinci stele Premiere Le Reve, destinat exclusiv adulților, scrie Daily Mail.

Trupul ei a fost găsit pe plajă la câteva ore după ce femeia din Austria a fost atacată.

Ministerul Afacerilor Externe din România confirmă moartea unei românce în urma unui atac al unui rechin, în stațiunea Hurghada din Egipt, într-un comunicat emis duminică.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că Ambasada României la Cairo a fost notificată telefonic, la data de 3 iulie a.c., de către agentul unei companii de turism cu privire la decesul unui cetățean român de sex feminin aflat în vacanță în stațiunea Hurghada, Egipt”, a transmis MAE. Potrivit MAE, în urma investigațiilor, a reieșit că „decesul cetățeanului român s-a produs în urma unui atac al unui rechin”. Totodată, ministerul mai precizează că a apelat la autoritățile de la Cairo pentru identificarea familiei victimei, fiind transmise condoleanțe pentru pierderea suferită și „informațiile necesare cu privire la repatrierea trupului neînsuflețit pentru a fi înmormântat în România”.

 

[email protected] Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele