NEWS

Alertă meteo ANM cod galben de ploi în cinci județe, de sâmbătă dimineața. Ninsori în zona Carpaţilor Meridionali | Hartă

Alertă meteo ANM cod galben de ploi în cinci județe de sâmbătă dimineața. Ninsori în zona Carpaţilor Meridionali | Hartă
sursă foto: colaj foto

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, 30 octombrie, o atenţionare Cod galben de ploi în cinci judeţe, dar şi o avertizare meteo de ninsori în Carpaţii Meridionali, valabilă până duminică dimineaţa.

Cod galben de ploi însemnate și ninsori la munte

Potrivit meteorologilor, în intervalul 31 octombrie, ora 5:00 – 1 noiembrie, ora 10:00, în zona deluroasă şi montană a judeţelor Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova va ploua şi se vor acumula cantităţi de apă de 25 – 40 l/mp şi izolat de peste 45 – 50 l/mp.

În acelaşi timp, în Carpaţii Meridionali, la altitudini în general de peste 1.500 de metri, vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă de 15 – 25 cm.

Cod galben ANM
sursă foto: ANM

Vreme mai rece decât în mod obişnuit în prima săptămână din noiembrie

Temperaturile vor fi mai scăzute decât cele obişnuite pentru această perioadă în prima săptămână din noiembrie, în toate regiunile ţării, în timp ce precipitaţiile vor fi excedentare în sud şi est, dar şi în unele zone din vest şi centru, potrivit estimărilor meteorologice pentru intervalul 2-30 noiembrie, publicate vineri de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). În următoarele trei săptămâni, temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Săptămâna 2-9 noiembrie

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice acestei săptămâni, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile sudice şi estice şi local în cele vestice şi centrale. În schimb, în extremitatea de nord-vest a ţării, cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare.

Săptămâna 9-16 noiembrie

Temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile. Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în regiunile vestice şi nord-vestice, iar în restul ţării se vor situa în jurul celor normale.

Săptămâna 16-23 noiembrie

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări. Regimul pluviometric se va situa, în general, în jurul celui normal pentru acest interval, însă este posibil un uşor deficit de precipitaţii în regiunile sudice şi un uşor excedent în cele nord-vestice.

Săptămâna 23-30 noiembrie

Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice acestei săptămâni, pe întreg teritoriul României. Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele