NEWS

Aleșii se pocăiesc. O capelă se va construi în Parlament

Aleșii se pocăiesc. O capelă se va construi în Parlament
Sursă: stocluj.ro

Aleșii din Parlament simțeau nevoia de un spațiu pentru rugăciune. Zis și făcut. Camera Deputaților a alocat un spațiu pentru o capelă ortodoxă în care parlamentarii, angajații și invitații să marcheze evenimentele religioase.

O capelă se va construi în Parlament

Conducerea Camerei Deputaților a aprobat, luni, o solicitare din partea președintelui interimar, Alfred Simonis, privind alocarea unui spaţiu care să servească drept capelă ortodoxă.

„În anul 2025 Biserica Ortodoxă Română va aniversa împlinirea a 140 de ani de la recunoașterea autocefaliei sale și 100 de ani de la ridicarea sa la rangul de Patriarhie. Totodată, pe 20 februarie a.c., a fost adoptat de către Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională, proiectul de lege privind declararea anului 2025 drept Anul Centenar al Patriarhiei Române.

Având în vedere buna colaborare dintre Camera Deputaților și Biserica Ortodoxă Română, ținând cont de faptul că lăcașurile de cult sunt simboluri importante ale expresiei spirituale și ale implicării comunității, cu un rol primordial, vă propun să fiți de acord cu alocarea unui spațiu în cadrul Camerei Deputaților care să servească drept capelă ortodoxă și care să se constituie ca un loc de întâlnire și de celebrare a evenimentelor religioase pentru parlamentari, angajați și invitați”, se arată în solicitarea lui Simonis, conform Antena3.

După ce se va găsi spațiul potrivit, capela trebuie să fie gata până pe 25 martie atunci când va fi sfințită Capela Camera Deputaților, „care să se identifice ca un spațiu sacru și o legătură mai apropiată a parlamentarilor de ortodoxie română”.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele