NEWS

Alexandru Rafila, ultimele vești privind certificatul verde COVID la locul de muncă: Semnificația lui a scăzut în timp

Alexandru Rafila ultimele vești privind certificatul verde COVID la locul de muncă Semnificația lui a scăzut în timp

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a venit recent cu utimele vești privind certificatul verde COVID la locul de muncă. Acesta spune că semnificația lui a scăzut în timp, pe măsură ce numărul infectărilor a crescut. Documentul trebuia introdus din septembrie, a mai transmis liderul PSD.

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a explicat duminică, la B1 TV, că obiectivul său nu a fost neapărat introducerea certificatului verde COVID la locul de muncă, ci doar a vrut să țină sub control pandemia în valul 5.

Alexandru Rafila, despre implementarea certificatului COVID-19

Ministrul a mai atras atenția că, oricum, certificatul trebuia impus în luna septembrie a anului trecuit și importanța lui scade pe măsură ce ne apropiem de vârful valului COVID.

„N-am spus că am neapărat acest obiectiv, el era unul dintre elementele sau instrumentele de sănătate publică care să ducă la controlul pandemiei, ăsta era obiectivul meu. Semnificația, dacă vreți, a certificatului verde a scăzut în timp, pentru că transmisibilitatea, după cum observați, nu e influențată la fel ca la valul precedent. Ideal era să avem acest certificat în septembrie, încât să prevenim decesele din octombrie și noiembrie.

Acum, și în general, dacă discutăm de certificatul verde, trebuie aplicat rapid înainte de o creștere abruptă a numărului de îmbolnăviri. Din această cauză cred că adoptarea unui astfel de instrument când s-a terminat valul are o semnificație mult mai mică pentru sănătatea publică”, a declarat Alexandru Rafila.

Certificatul ar fi stimulat vaccinarea

Rafila mai spune că certificatul verde COVID ar fi trebuit să stimuleze vaccinarea, dar au fost făcute mai multe greșeli în această privință.

„Discuția e de fapt în jurul vaccinării, că acest certificat ar fi stimulat vaccinarea. Eu cred că au fost mai multe greșeli care s-au făcut în timp în ce privește vaccinarea, și declarații care au fost politizate, și asumări care nu au dus la absolut nimic.

Din păcate, același trend înregistrat din noiembrie de scădere a interesului pentru vaccinare se înregistrează și acum. E bine că oferim acum și posibilitatea părinților să vaccineze copiii dacă doresc. Am făcut un site frumos și convingător pentru cei care vor să se vaccineze și-i sfătuim să-și vaccineze copiii, mai ales dacă sunt copii cu boli cronice”, a mai transmis ministrul Sănătății.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele