EXCLUSIV

Allen Coliban, implicat din nou într-un scandal! Primăria Brașov a făcut plăți de aproape 130.000 de lei către persoane decedate | DOCUMENT

Allen Coliban implicat din nou într-un scandal Primăria Brașov a făcut plăți de aproape 130.000 de lei către persoane decedate | DOCUMENT
sursa FOTO: Inquam Photos / Alex Nicodim

Curtea de Conturi a României a descoperit încă o ilegalitate în Primăria Brașov, conform unui raport oficial intrat în posesia MediaFLUX. Astfel, s-a descoperit că administrația locală, condusă de primarul Allen Coliban, a continuat să plătească indemnizații de handicap pentru persoane care au decedat cu mult timp în urmă.

Astfel, această practică ilegală a dus la prejudicierea bugetului local cu sume considerabile, de aproape 130.000 de lei, ridicând serioase semne de întrebare privind gestionarea fondurilor publice de către actualul edil.

Primăria Brașov a făcut plăți de aproape 130.000 de lei către persoane decedate

Mai mult, în cazul Direcției de Asistență, în cadrul unui control realizat în 2022, au fost auditate doar 66% din totalul plăților efectuate, astfel că sumele prejudiciate ar putea fi cu mult mai mari.

Practic, conform documentelor, plățile au fost efectuate pe parcursul mai multor luni, fără ca nimeni din administrație să verifice situația reală a beneficiarilor. Se estimează că prejudiciul total dus bugetului local se ridică la 130.000 de lei, doar din plățile auditate. Mai mult, din informațiile noastre, în urma acestei descoperiri, autoritățile competente au demarat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele și eventualele responsabilități cu privire la această speță.

Allen Coliban, implicat din nou într-un scandal! Primăria Brașov a făcut plăți de aproape 130.000 de lei către persoane decedate | DOCUMENT
sursa foto: Mediaflux.ro

Auditul n-a fost niciodată prezentat consilierilor locali

Cel mai șocant este faptul că acest audit financiar nu a fost prezentat niciodată consilierilor locali, cu toate că aceștia au solicitat acest document în repetate ori. Allen Coliban, primarul Brașovului a ținut în secret acest document și nu a vrut să vorbească despre asta, arată informațiile noastre.

Mai mult, documentul prezintă și alte nereguli descoperite în cadrul verificărilor.

„6.1. Directia de Asistență Socială Brașov

Au fost selectate în vederea auditării plăți în sumă totală de 44.553.022 lei, reprezentănd 66,36% din totalul plăților efectuate de entitate în anul 2021, în sumă totală de 67.133.419 lei, de la cheltuieli de personal si cheltuieli cu asistența socială. Deficiența constatată cu privire la acest obiectiv: Plăți fărd bază legală de natura prestațiilor sociale (indemnizația de handicap) pentru persoane care la data efectuării plăților erau decedate.

Valoarea abaterii este în sumă de 129.318 lei, repreventând plăți fără bază legală efectuate către beneficiari decedați, din care suma de 22.860 lei (aferentă plăților efectuate în perioada 01.01- 3 1.05.2022) nu influențează situațiile financiare întocmite la data de 31.12.2021.

Cauza abaterii o constituie nesolicitarea de la Direcția Județeană Comunitară de Evidență a Persoanelor Brașov (entitate organizată în subordinea Consiliului Județean Brasov) a bazei de date cu persoanele din municipiul Brașov decedate, precum și nerespectarea procedurii operationale PO 26-5 prin neverificarea listei cu persoanele decedate primită de la SPCLEP Braşov cu adresa nr. 10109/01.04.2019.

Consecințele economico-financiare ale abaterii de la legalitate și regularitate o reprezintă prejudicierea bugetului local, prin plata indemnizației de handicap către persoane decedate”, se arată în raportul Curții de Conturi intrat în posesia Mediaflux.

Raport al Curții de Conturi privind activitatea Primăriei Brașov
sursa foto: Mediaflux.ro

Primarul Allen Coliban, implicat din nou într-un scandal

Rămâne de văzut ce măsuri vor fi luate în continuare și dacă primarul Allen Coliban va reuși să ofere explicații satisfăcătoare pentru această situație. În ultima perioadă, încrederea cetățenilor în administrația locală a fost grav afectată, iar acest lucru ar putea influența alegerile locale până la care mai sunt mai puțin de două săptămâni.

Allen Coliban a fost ales primar al Brașovului în anul 2020, cu promisiuni de transparență și eficiență administrativă, lucru pe care însă nu l-a respectat. Acest scandal pune iar sub semnul întrebării integritatea și competența administrației sale, contestată și de mulți dintre cei care l-au votat acum patru.

Reprezentanții primăriei nu au oferit încă un răspuns cu privire la aceste acuzații devoalate de Curtea de Conturi, însă surse din interiorul instituției susțin că edilul ar fi știut despre aceste plăți.

„Este inacceptabil ca banii publici să fie risipiți în asemenea mod. Avem nevoie de un primar care să se ocupe cu seriozitate de problemele orașului. Sunt foarte dezamăgit! Văd că banii publici sunt pe mâna unora care ori nu știu să gestioneze eficient banii sau, mai rău, au gestionat fraudulos”, a explicat un brașovean revoltat la afarea acestor informații.

“Familia mea sigur nu îl mai votează!” a declarat un alt brașovean.

“Aș anunța Ministerul de Interne și chiar și DNA-ul. Aș vrea ca să se facă o investigație mai profundă. Poate așa vom afla și noi cine este responsabil. Și să fie trași la răspundere! Justiția trebuie să-și facă treaba!”, a arătat o doamnă.