Anamaria Prodan a fost, cu siguranță, una dintre piesele de rezistență prezente, aseară, la cel mai așteptat eveniment monden al săptămânii. Impresara a cărei viață personală este, momentan, într-un dezechilibru după ce soțul ei, Laurențiu Reghecampf a părăsit-o pentru o altă femeie, a sosit la decernarea premiilor Sungate Beauty Icon Awards într-o ținută care a combinat două dintre cele mai puternice branduri internaționale la nivel de imagine.
Cu siguranță, vorbim despre un look atent „organizat”, despre care nu putem spune neapărat că ar fi cel mai inspirat din punctul de vedere al celor care preferă minimalismul, dar este un look pe care-l folosește, din ce în ce mai des, Anamaria Prodan pentru a atrage atenția asupra ei.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: Anamaria Prodan, întâlnire cu unul dintre marii vânători de averi ai României. Să fie următorul REGE? | EXCLUSIV PAPARAZZI
![]()
Într-o ținută care, din punct de vedere financiar, depășește cu brio 5000 de Euro, Anamaria Prodan a sosit aseară să ridice Premiul Special pentru Performanță în Impresariat Sportiv. Diva de 50 de ani a purtat un sacou Versace care sare de 2.000 de euro, o pereche de pantaloni stil leggings care ajung la 800 de euro și a ei celebră pereche de sandale Dolce&Gabbana, din piele, decorate cu cristale colorate, care ajung la 1365 de euro.

Însoțită de fiica ei, Sarah, sexy impresara s-a întreținut cu cei prezenți la eveniment și a fost toată seară un zâmbet și o veselie, semn că fie a trecut peste dezamăgirea în amor, fie că este convinsă că, până la final, dreptatea va fi de partea ei.
Deși preferă să țină această informație cât mai departe de ochii publicului, sexy impresara declară că este implicată într-o relație de iubire, dar că nu se va afișa cu niciun iubit până nu se încheie procesul de divorț prin care trece cu cel care îi este încă, soț, Laurențiu Reghecampf.
„Am pe cineva, dar niciodată nu o să mă vezi la braț cu acel cineva până când nu am procesul gata. Eu sunt rațională. Sunt un om care a gândit întotdeauna cu capul, chiar și atunci când inima a luat foc. Și dacă îmi place foarte, foarte tare de cineva, trebuie să fie la standardul meu. Și chiar dacă sunt îndrăgostită nebunește… dacă nu este perfect pentru copiii mei, viitorul meu soț sau iubit, dacă nu îmi iubește copiii, dacă eu simt că nu va face orice pentru copiii mei… n-are nicio șansă. E dintr-o altă lume, o lume foarte sus, cu reguli aparte. E un bărbat așa cum trebuie să fie un bărbat. Mă ia în brațe de fiecare dată și atât. Sunt niște reguli pe care o femeie le impune”, povestea Anamaria Prodan în luna martie despre pretendentul ei din țările arabe.