Angajații DSP Suceava, cei care asigură triajul epidemiologic în Aeroport sunt agresați verbal și scuipați de către cetățenii care vin din străinătate.
Directorul DSP Suceava, Olivia Ioana Vlad, a declarat, miercuri, că angajații DSP sunt jigniți de către cetățenii care vin în țară și sunt carantinați.
„Cel mai demoralizator aspect pentru angajaţii DSP Suceava care asigură triajul epidemiologic în aeroport este faptul că sunt agresaţi verbal, jigniţi şi scuipaţi de către cetăţenii care sunt carantinaţi. Încontinuu trebuie solicitată prezenţa poliţiei de frontieră în centrul de triaj”, a spus Olivia Ioana Vlad, potrivit agerpres
Olivia Ioana Vlad a mai declarat că triajul epidemiologic este făcut de 16 asistenți medicali, care fac ture de rotație, uneori și 14 ore pe zi, în condițiile în care sosesc zilnic peste 1.000 de călători.
„Cadrele sanitare fac eforturi extrem de mari şi deoarece sunt atât de multe persoane care sosesc fie nevaccinate, fie netestate, lucrul acesta îngreunează foarte mult traficul şi intrarea pe teritoriul naţional şi generează foarte multe decizii de intrare în carantină.
Înţelegem nerăbdarea şi nervozitatea unora, dar prezentarea dovezii de vaccinare, de testare sau a trecerii prin boală ar simplifica mult situaţia la intrarea în România.
Acest lucrul este solicitat şi respectat la intrarea în ţările din vestul Europei, dar, în mod paradoxal, cetăţenii români nu îl respectă atunci când se întorc acasă, spre protecţia familiilor şi a celor dragi”, a mai spus Ovilia Vlad
Sursa citată a menționat că în cursul zilei de marți, 2.148 de suceveni au fost carantinaţi după revenirea în ţară, pentru că nu erau vaccinaţi anti-COVID-19 sau nu aveau test PCR negativ.
DSP Suceava recomandă cetățenilor să se informeze de importanța vaccinării și de purtarea măștii de protecție.
„Pentru stăpânirea pandemiei, este imperios necesar ca vaccinarea să fie însoţită de celelalte instrumente anti-COVID existente, precum purtarea măştilor, aerisirea cu regularitate a încăperilor şi respectarea distanţării sociale”, a mai precizat OLIVIA Vlad.
În cursul zilei de marţi, dintr-un total de 24 persoane confirmate cu infecţie SARS-CoV-2, cinci erau carantinate deoarece aveau istoric de călătorie în ţări din Europa, respectiv Olanda, Anglia, Belgia şi Austria şi niciuna dintre aceste persoane pozitive nu era vaccinată.
Alexandru Rafila consideră inacceptabil un asemenea comportament și precizează că acești angajați sunt cei de care va depinde gestionarea viitorului val pandemic.
„Faptul că mulţi dintre colegii noştri în acest moment sunt supuşi unei foarte mari presiuni, mă refer la colegii de la Direcţiile de Sănătate Publică, care acţionează în punctele de trecere a frontierei, trebuie să înceteze.
Ei nu fac altceva decât să încerce să protejeze siguranţa cetăţenilor acestei ţări, ei îşi fac datoria.
Cred că toată lumea trebuie să înţeleagă că dacă îi blamăm şi îi demobilizăm, atunci când o să vină noul val pandemic, o să avem probleme foarte mari, tocmai pentru că nu respectăm nişte funcţionari publici specializaţi, care pot să ajute la trecerea peste acest val pandemic”, a subliniat ministrul sănătăţii.