Angela Merkel, declarații în premieră despre relația cu Putin. Primul interviu cu fostul cancelar german după retragerea din viața publică i-a fost acordat unui jurnalist de la publicația Der Spiegel și a avut loc într-un teatru din Berlin.
După declanşarea invaziei ruse contra Ucrainei, fosta şefă a guvernului de centru-dreapta german a fost acuzată că a sporit dependenţa Europei faţă de energia rusă, în special promovând construcţia gazoductului Nord Stream 2, în ciuda rezervelor partenerilor europeni şi americani.
Gazoductul, menit să dubleze capacitatea de aprovizionare a Germaniei cu gaz rusesc, a fost în final suspendat fără a fi dat în exploatare.
Merkel a respins criticile conform cărora politica sa s-ar face vinovată în vreun fel de situaţia actuală.
Fostul cancelar german a dat asigurări că a fost conştientă de mulţi ani de ameninţarea pe care regimul lui Vladimir Putin o făcea să planeze asupra Ucrainei, dar a precizat că ”era în interesul Germaniei „să găsească un modus vivendi cu Rusia, pentru a nu ne pomeni într-o stare de război”, ci „a putea coexista în pofida tuturor diferenţelor noastre”, a afirmat Angela Merkel, care a condus timp ce 16 ani prima economie europeană.
Era evident că Rusia, a mai spus fostul cancelar, „va fi mereu un vecin al Europei, care nu va putea fi ignorat total”.
Chiar dacă o apropiere politică nu era posibilă, „era pertinent să avem cel puţin relaţii comerciale.” ”Şi eu nu-mi voi cere scuze pentru linia politică urmată în aceşti ultimi ani,” a mai explicat Angela Merkel.