SHOWBIZ

Angelina Jolie, distribuită într-un rol de excepție: va fi Maria Callas, cea mai mare soprană a lumii

Angelina Jolie distribuită într-un rol de excepție va fi Maria Callas cea mai mare soprană a lumii

Angelina Jolie, distribuită într-un rol de excepție: fosta soție a lui Brad Pitt va juca rolul Mariei Callas, considerară cea mai mare soprană a lumii, într-un film biografic.

Pelicula biografică se va numi «Maria» și va fi regizat de Pablo Larraín, după un scenariu de Steven Knight, cei doi ocupându-se și de filmul «Spencer», despre viața Prințesei Diana

Angelina Jolie, distribuită într-un rol de excepție. Poveste bazată pe întâmplări reale

Producția în care Angelina Jolie o va interpreta pe fabuloasa Maria Callas se va baza pe relatări adevărate și va spune „povestea vieții tumultoase și tragice a celei mai mari cântărețe de operă din lume, în ultimele ei zile, petrecute în Parisul anilor 1970”, s-a anunțat în comunicatul de presă.

Steven Knight care a făcut scenariul la filmul lui Larraín din 2021, Spencer, în care actrița Kristen Stewart a interpretat rolul Prințesei Diana s-a implicat și în pelicula «Maria», despre viața Mariei Callas, notează People.com.

Angelina Jolie, care la acest moment se află în plin proces cu fostul soț actorul Brad Pitt, pentru custodia copiilor, a declarat că este onorată să fie distribuită într-un astfel de rol și ca va da tot ce are mai bun pentru a reprezenta cât mai bine personalitatea emblematică a Mariei Callas.

”A face asta cu Angelina e un adevărat cadou”

„Îmi iau foarte în serios responsabilitatea față de povestea de viață și moștenirea culturală pe care a lăsat-o în urmă Maria Callas. Voi da tot ce pot pentru a face față provocării”, a spus Jolie, care se află în prezent lucrează la cel de-al cincilea film al ei ca regizor, Without Blood.

„Pablo Larraín este un regizor pe care l-am admirat de multă vreme. Să mi se acorde șansa de a spune mai multe despre povestea Mariei împreună cu el și cu un scenariu de Steven Knight, este un vis.”

Pablo Larrain, regizorul următorului film ce o va avea ca protagonistă pe Angelina Jolie, și-a manifestat la rândul său admirația și aprecierea față de actriță și proiectul cinematografic.

„Șansa de a îmbina cele mai profunde și personale pasiuni ale mele, cinema și opera, a fost un vis mult așteptat”, a spus Larraín. „A face asta cu Angelina, o artistă extrem de curajoasă este o oportunitate fascinantă. Un adevărat cadou.”

Dezvăluiri dureroase despre Maria Callas

O carte apărută recent scoate la iveală secrete șocante din viața legendarei Maria Callas. Sunt dezvăluri grele dureroase, făcute în premieră despre viața privată tragică a uneia dintre cele mai mari soprane ale secolului al XX-lea.

„Viața necunoscută a Mariei Callas”, de Lyndsy Spence, include detalii total necunoscute despre mama artistei, dar și despre relația legendară a divei cu magnatul grec Aristotel Onassis.

Prin scrisorile personale ale Mariei Callas, cartea dezvăluie informații șocante despre relația furtunoasă a divei cu Onassis, care i-a frânt inima când a abandonat-o pentru Jaqueline Kennedy, văduva lui președintelui american asasinat John F. Kennedy.

Sunt incluse și relatări tulburătoare despre începutul vieții lui Callas cu mama ei abuzivă, care a forțat-o să părăsească Grecia pentru a urma o carieră internațională de cântăreț, precum și sfârșitul trist al vieții ei într-o singurătate aproape completă.

În scrisorile pe care Maria Callas le-a scris prietenilor apropiați, a vorbit despre comportamentul disprețuitor al mamei sale în timpul războiului. „Callas și-a urât mama, care a lucrat ca prostituată în timpul războiului, pentru că a încercat să o plaseze și pe ea soldaților naziști”, potrivit autoarei cărții biografice

Cartea mai dezvăluie că mama ei a vândut presei povești despre viața sopranei și a șantajat-o cu ele pentru câștiguri financiare.

 

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele