ANM anunță vreme severă în România. Administrația Națională de Meteorologie a emis, joi, mai multe avertizări meteorologice pentru intervalul 2-3 ianuarie. Acestea vizează intensificări ale vântului, viscol și precipitații moderate în mai multe regiuni din țară.
România se va confrunta cu fenomene meteorologice severe începând de joi, 2 ianuarie, și până vineri, 3 ianuarie, conform avertizărilor emise de ANM. Sunt prognozate vânt puternic, viscol și precipitații moderate cantitativ, ce vor afecta mai ales zonele montane și nordul țării.
ANM a emis, joi, o avertizare Cod portocaliu de viscol, valabilă până vineri dimineaţa în zone montane din zece judeţe, precum şi două Coduri galbene de intensificări ale vântului, ce vizează perimetre din Transilvania, Crişana, Moldova şi Oltenia.
De asemenea, până sâmbătă, la ora 10:00, va fi valabilă o informare de precipitaţii moderate cantitativ, ninsori şi strat de zăpadă la munte, izolat polei, în majoritatea regiunilor. Cod galben de ceaţă şi gheţuş în zone din zece judeţe, în orele următoare.
Începând din noaptea de joi spre vineri și până vineri seară, vor fi ploi în Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia și Dobrogea, iar în Maramureș, Transilvania și nordul Moldovei, precipitațiile vor fi mixte.
La munte, se va depune un strat nou de zăpadă, cu grosimi de 10-20 cm, iar izolat pot apărea depuneri de polei.
În intervalul 2 ianuarie, ora 10:00 – 3 ianuarie, ora 8:00, în Capitală, valorile termice se vor situa peste normalul climatologic specific începutului de ianuarie. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 11 – 12 grade, iar cea minimă de până la zero grade, mai scăzută în zona pre-orăşenească până spre -2 grade.
Totodată, de vineri dimineaţa până sâmbătă, la ora 10:00, temperaturile se vor menţine peste cele normale în această perioadă din an. Cerul se va înnora treptat, iar seara şi noaptea vor fi precipitaţii predominant sub formă de ploaie. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 10 grade, iar cea minimă va fi între un grad şi 3 grade.