Miercuri, 29 mai, Antony Blinken face o vizită în statul vecin, Republica Moldova, unde se va întâlni cu delegație președintelui Maia Sandu. Pe agenda discuțiilor dintre cei doi oficiali se află teme ca securitatea energetică precum și suportul pe care Statele Unite îl vor acorda statului moldovean pentru aderarea în Uniunea Europeană.
Antony Blinken se va întâlni cu delegația președintelui Maia Sandu, formată din premierul Dorin Recean și alți oficiali de rang înalt din Republica Moldova.
„Va avea ocazia să evidenţieze progresele înregistrate de Republica Moldova pe calea integrării europene, consolidarea democraţiei şi ameninţarea reprezentată de interferenţa Rusiei în procesele sale interne”, a transmis Departamentul de Stat.
Asistentul lui Blinken, James Obrien, secretarul de stat pentru Europa și Asia a subliniat că Republica Moldova va primi asistență solidă în privința tranziției și independenței energetice.
„Anticipez că va avea un pachet solid de sprijin pentru tranziţia Moldovei atât în ceea ce priveşte independenţa energetică sau o mai mică dependenţă de sursele din est, dar şi în ceea ce priveşte sprijinul pentru democraţie împotriva ameninţărilor ruseşti”, a declarat James OBrien.

De la ora 17:30, Maia Sandu și Antony Blinken vor susține o conferință de presă comună. Totodată, oficialul american este pentru a doua oară în Republica Moldova, de la preluarea mandatului. Prima sa vizită a avut loc la câteva zile de la invazia Rusiei în Ucraina.
„În Republica Moldova, preşedinta Sandu a fost ţinta dezinformării ruseşti şi a operaţiunilor agresive încă de la învestirea sa. Şi credem că succesul ei în obţinerea unor rezultate mai bune pentru moldoveni şi în integrarea mai accentuată în Europa în ultimii ani demonstrează că este un curs înţelept.
Evident, oamenii din Moldova vor avea şansa de a decide. Dorim ca ei să decidă într-un mediu liber şi corect, cu cât mai puţine interferenţe şi dezinformări posibile, iar vizita secretarului de stat va întări acest aspect”, a explicat James OBrien referitor la integrarea euro-atlantică a Moldovei.

În ceea ce privește situația din Transnistria, oficialul american a subliniat că regiunea separatistă nu reprezintă o amenințare militară directă, însă este îngrijorător faptul că „există operațiuni de influență rusească în curs de desfășurare.
„Ceea ce am văzut în ultimii doi ani este un beneficiu real pentru cetăţenii atât din Transnistria, cât şi din Moldova, ca urmare a scăderii dependenţei de Rusia şi a integrării europene tot mai mari a Moldovei. Şi credem că acest lucru oferă o bază solidă în Transnistria, precum şi în Moldova în ansamblu, potrivit news.ro.
Pentru a continua pe această cale, iar acest lucru este, în mod evident, de o importanţă reală, având în vedere că se confruntă cu alegeri cruciale în acest an. În ceea ce priveşte chestiunea mai largă a Transnistriei, continuăm să sprijinim procesul condus de OSCE, care va duce la o soluţionare cuprinzătoare, credem noi”, a spus oficialul de la Washington.

Statele Unite reprezintă pentru regimul de la Chișinău unul dintre cei mai importanți parteneri și susținători. Încă de la obținerea independenței, statul vecin a primit finanțări de peste 2,5 miliarde de dolari, dintre care 774 au fost acordate de la începerea războiului din Ucraina.