NEWS

Anunț important al CNAS pentru cei care nu au card de sănătate

Anunț important al CNAS pentru cei care nu au card de sănătate
Foto: Facebook

CNAS face un anunț important pentru cei care nu au card de sănătate și sunt nevoiți să obțină mereu o adeverință înlocuitoare, valabilă doar 60 de zile. Acum, printr-un ordin al președintelui Casei de Sănătate, aceste adeverințe vor fi valabile până la emiterea unui card.

Anunț pentru cei care nu au card de sănătate

Printr-un Ordin al președintelui CNAS, publicat în Monitorul Oficial, s-a reglementat prelungirea valabilității adeverinței înlocuitoare a cardului național de asigurări de sănătate până la emiterea cardului duplicat.

Până acum, durata valabilității adeverinței era de 60 de zile, iar oamenii erau nevoiți să obțină periodic o nouă adeverință până la emiterea noului card.

„Durata până la emiterea cardului duplicat poate depăși două luni, iar asigurații pot fi puși în situația neplăcută de a face drumuri repetate la casele de asigurări de sănătate. Măsura prelungirii duratei de valabilitate a adeverinței de înlocuire a cardului național duplicat implicit debirocratizează și fluidizează activitatea caselor de asigurări de sănătate și diminuează cozile de la ghișee”, a declarat Valeria Herdea, președintele CNAS, conform informării Casei Naționale de Sănătate.

Această adeverință se emite pentru asigurații care depun la casa de asigurări de sănătate cererea de eliberare a cardului duplicat, în cazul:

  • pierderii, deteriorării, furtului cardului inițial;
  • schimbării datelor de identitate ale titularilor, față de cele înscrise pe card.

Cum se trimite adeverința

Ordinul prevede că cererea de eliberare a cardului duplicat, completată și semnată de titular sau, după caz, de reprezentantul legal ori împuternicitul acestuia, se poate transmite și prin poștă sau prin mijloace electronice de comunicare la distanță, cu condiția să fie însoțită de copia actului de identitate și, după caz, de alte acte doveditoare, precum și de dovada plății contravalorii cardului duplicat.

Solicitanților cardului duplicat li se poate transmite adeverința înlocuitoare prin mijloace de comunicare la distanță.

Adeverințele emise până la data intrării în vigoare a ordinului menționat își păstrează perioada de valabilitate prevăzută în acestea.

De asemenea, se menționează că persoanele asigurate care nu au avut niciodată card național de sănătate emis pot beneficia de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale fără să trebuiască să prezinte furnizorului o adeverință în locul cardului.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele