Peste 1.000 de blocuri și imobile din București primesc la această oră deficitar apă caldă și căldură, iar aproape 500 dintre acestea chiar deloc. Totuși, bucureștenii se întreabă de ce rămân în continuare cu zilele fără apă caldă și căldură deși iarna asta trebuia „să fie mai bine”, după cum a promis primarul Nicușor Dan.
„Rețeaua primară are în jur de 960 km. Din aceștia au fost schimbați sub 100 de km, iar din cauza vechimii rețelei există riscul de producere a avariilor pe acele tronsoane nemodernizate. De exemplu, avaria de ieri s-a petrecut pe magistrala III Sud, o conductă care are o vechime de peste 35 de ani”, a explicat Teodorescu, potrivit Hotnews.ro.
Totuși, directorul companiei de termoficare bucureștene spune că iarna aceasta va fi mai bine ca iarna trecută, însă vor fi probleme „până se echilibrează sistemul”.
„Vom avea parametri mai buni și avarii mai mici. Indiscutabil, de fiecare dată la pornirea sistemului, până când sistemul se așează, ca să vorbim în termeni populari, până se echilibrează hidraulic și termic, avariile sunt inerente. Am avut două avarii consecutive pe care le-am remediat în timp record, cu eforturi uriașe, chiar și această avarie de ieri, care este o avarie grea, la acest moment încărcăm și pornim magistrala I din CET Sud, în această după-amiază Sectorul 3 va reveni în parametri, iar Sectorul 2 va avea de la sistare – parametri insuficienți, mă refer la zona Colentina, Fundeni care este oprită la acest moment. În două zile vom reveni la un confort termic normal. Deci prin investiții s-au schimbat acele conducte despre care vorbeați, starea sistemului este un pic îmbunătățită, dar nu semnificativ. Investițiile în sistemul de termoficare sunt investiții care durează 4-5 ani, cu eforturi susținute, pentru a se schimba radical această situație a avariilor”, a mai declarat Teodorescu.
De asemenea, vorbind despre aplicația TermoAlert, lansată de Termoenergetica, acesta spune că termenele de rezolvare a situațiilor apărute sunt estimative.
„Termenele sunt estimative. Să vă dau un exemplu cu avaria de ieri. S-a procedat la evacuarea apei de aseară până azi, în jurul prânzului. Termenul de remediere este estimat la 48 de ore, dar oamenii noștri încă nu au reușit să coboare în canal, unde sunt 90 de grade, ca să vadă dimensiunile avariei și în funcție de acestea se prelungește sau nu termenul. Dacă am avut o avarie care se întinde pe 850 m, este evident că termenul de remediere se prelungește la o săptămână, fiindcă oamenii nu aveau de unde să știe ce găsesc în subteran. Mai avem situația în care remediem avaria, încărcăm, și apare o nouă avarie mai încolo și trebuie să oprim apa”, a mai spus acesta.
Conform aplicației TermoAlert, sistemul funcționează joi seara la parametri normal în proporție de 87%, în timp ce 7,3% din imobile primesc apă caldă și căldură deficitare, în timp ce 5,3% dintre blocurile bucureștene, adică aproape 500 nu primesc nici apă caldă nici căldură.

Compania Termoenergetica a anunţat azi că lucrarea de pe strada Dezrobirii va fi finalizată duminică, iar pentru intervenţiile de întregire a reţelei Magistralei III Vest este necesară oprirea furnizării agentului termic pentru apă caldă şi încălzire către punctele termice din zona străzilor Roşia Montană, Cetatea de Baltă, Cernişoara, Lavandei şi Ghirlandei, care alimentează aproximativ 85 de blocuri.
Potrivit unui comunicat transmis joi se vor realiza lucrările de integrare a conductelor nou înlocuite cu diametrul de 800 de milimetri şi se vor monta vane, care să asigure continuarea lucrării de pe strada Dezrobirii spre strada Orşova.
Decizia privind continuarea lucrărilor după începerea sezonului de încălzire, care a implicat funcţionarea deficitară în toată această perioadă, a fost luată având în vedere faptul că în ultimii ani funcţionarea a fost deficitară în această zonă.
Reprezentanţii Termoenergetica au reamintit că şantierul fost început după încheierea sezonului de încălzire anterior, fiind realizate până în prezent trei etape. Echipele companiei au lucrat continuu, inclusiv în zilele de sâmbătă şi de sărbătorile legale, însă, pe lângă schimbarea tronsoanelor de magistrală, au fost necesare şi lucrări de înlocuire a plăcilor superioare de beton, din cauza stării avansate de degradare şi mai ales din cauza pericolului pe care îl reprezentau pentru echipele de intervenţie. Acest lucru a avut drept consecinţă extinderea lungimii săpăturilor mai mult decât a fost iniţial prevăzut pentru acest tip de intervenţie.
„Toate intervenţiile au fost executate în condiţii deosebit de grele. Din cauza circulaţiei intense în zonă şi a traseului de amplasare a conductelor, nu a fost posibilă realizarea unui provizorat, alimentarea consumatorilor cu agent termic fiind făcută pe o rută alternativă.
Zona este traversată de mai multe reţele de utilităţi, ceea ce a implicat, de foarte multe ori, săpături executate manual, pentru că situaţia nu a permis folosirea utilajelor. Pe alte porţiuni, din cauza adâncimii mari a săpăturilor, pentru evacuarea resturilor de excavaţii au fost folosite mini excavatoare, care au fost coborâte în galerie.
Cu toate acestea, lucrările au fost realizate într-o perioadă de opt luni, deşi termenul iniţial de finalizare a şantierului era de un an. Până în prezent au fost înlocuiţi aproximativ 1.350 de metri de ţeavă, cu diametrul de 800 de milimetri, veche de aproape 45 de ani. Reţeaua termică primară din această zonă a fost dată în funcţiune în 1979.
După întregirea reţelei de termoficare şi reluarea furnizării agentului termic, şantierul va continua cu efectuarea lucrărilor de punere în siguranţă a galeriei şi aducerea carosabilului la starea iniţială. Finalizarea tuturor acestor ultime etape depinde de starea de degradare a plăcilor de acoperire a galeriei.
Clienţii au la dispoziţie informaţii prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau alte detalii la 0800.820.002, precum şi prin aplicaţia Termoalert”, mai arată compania de termoficare din București.