NEWS

Aproape 800.000 de români au sunat la 112 de la începutul lunii iulie până astăzi

Aproape 800.000 de români au sunat la 112 de la începutul lunii iulie până astăzi
Foto: IGSU

Aproape 800.000 de români au sunat la 112 în primele 3 săptămâni ale lunii iulie, apeluri prin intermediul cărora oamenii au cerut ajutor în contextul valurilor de căldură care afectează România, media fiind de cinci apeluri în fiecare minut.

Aproape 800.000 de români au sunat la 112 de la începutul lunii iulie până astăzi

În perioada 1 – 23 iulie, la nivel naţional, operatorii STS ai Serviciul de urgenţă 112 au preluat 783.969 de apeluri, dintre care 396.690 (50,60%) au constituit cazuri de urgenţă, anunță, prin intermediul unui comunicat de presă, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.

AFLĂ MAI MULTE DESPRE: Cod galben de furtuni și vijelii până miercuri! Vremea se răcește serios după caniculă

Dintre acestea, 183.833 au fost urgenţe medicale (46,34%). În contextul avertizărilor meteo de caniculă emise de la începutul lunii iulie, cea mai mare parte a apelurilor de urgenţă anunţate la 112 au vizat solicitări de asistenţă medicală din partea echipajelor de la Ambulanţă şi de la SMURD.Cele mai multe solicitări medicale s-au înregistrat în data de 17 iulie, când peste 7.504 de apelanţi au sesizat probleme respiratorii severe, persoane conştiente căzute sau cu probleme medicale în locuri publice, accidente determinate de caniculă, hipertermie, temperaturi extreme, precum şi urgenţe medicale diverse.

Încărcarea cea mai mare a activităţii Serviciului de urgenţă 112 s-a resimţit în judeţele din sudul şi vestul ţării, vizate de temperaturi extreme şi indice de disconfort ridicat. Totodată, de la începutul lunii iulie, s-au intensificat apelurile de urgenţă care anunţă arderi necontrolate şi incendii de vegetaţie uscată. Astfel, luna aceasta au fost anunţate 3.071 de astfel de evenimente.Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a luat în această perioadă mai multe măsuri tehnice şi operaţionale pentru a asigura transferul cu rapiditate al fiecărui caz către agenţiile responsabile – Ambulanţă, ISU-SMURD, Poliţie, Jandarmerie, Salvamont.

Ileana Voicu Ghinea este absolventă a Facultății de Jurnalism, din cadrul Univerității Media. A debutat în presă în anul 2004, în echipa Revistei Apropo, a lucrat și pentru Revista Pro TV Magazin, ... vezi toate articolele