Au apărut „Pietrele Foamei” de sub ape. Una dintre cele mai grave secete care a lovit Europa în ultimii 500 de ani a scos la iveală trecutul continentului prin artefacte care erau ascunse sub râuri sau lacuri, de la tabere romane la sate fantomă și la epave din al Doilea Război Mondial, scrie The Guardian.
În Cehia, un avertisment foarte vechi în germană, scris în piatră, spune într-o notă gravă: „Wenn du mich siehst, dann weine” (Dacă mă vezi, să plângi).
Mesajul apare pe o piatră din râul Elba lângă orașul Děčín din nordul Cehiei, aproape de granița cu Germania.
Așa-numita „piatră a foamei” de la Děčín este una dintre zecile de pietre din râurile Europei centrale care au fost gravate pentru a marca secetele istorice și pentru a avertiza următoarele generații de foametea și greutățile care cel mai probabil vin în consecință de fiecare dată când devin vizibile.
Cercetătorii cehi au descris piatra în 2013 ca fiind „cizelată cu anii de greutăți și cu inițialele autorilor pierduți istoriei”, spunând că „au exprimat că seceta a adus o recoltă slabă, lipsă de mâncare, prețuri mari și foamete pentru oamenii săraci”.
Cel mai timpuriu an care poate fi citit pe piatra din Děčín este 1616. Urmele inscripțiilor legate de secete mult mai vechi, inclusiv 1417 și 1473, au fost în mare parte erodate în timp. Alți zece ani secetoși care au urmat între 1707 și 1893, au fost de asemenea înscriși.
Majoritatea pietrelor foamei, amintiri crunte din timpul secetei, se găsesc pe Elba, râu care curge din nordul Cehiei prin fosta Boemie și Germania înainte de a ajunge la Marea Nordului lângă Hamburg.
Altele apar pe Rin, Dunăre și Moselle. Una dintre aceste pietre, aflată lângă Bleckede în Germania, arată scris: „Când va intra dedesubt, viața va deveni din nou mai colorată”.
Pietrele din Elba în special au apărut mai regulat – notabil în timpul secetei care a avut loc în Europa Centrală în 2018 – de când a fost construit un baraj în anii 1920.
Însă nu sunt singurele artefacte arheologice care au ieșit din nou la lumină în anii secetei. Cel mai lung fluviu al Italiei, Po (Pad), ale cărei ape au scăzut la un nivel nemaivăzut în ultimii 70 de ani, a scos la vedere rămășițele unui cătun antic din Piemont.
Alte relicve care au ieșit recent din râu includ epava unei Zibello, o barjă de transport de 50 de metri scufundată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, un vehicul militar și, lângă Mantua, o bombă de 450 de kilograme, ai cărei descoperiri și detonare a necesitat evacuarea a mai mult de 3.000 de oameni din casele lor.