NEWS

Val de ironii după ce au apărut primele imagini cu pasajul Unirea. ”Arată ca o grădiniță!”

Val de ironii după ce au apărut primele imagini cu pasajul Unirea. Arată ca o grădiniță

Val de ironii după ce au apărut primele imagini cu pasajul Unirea. Închis pe 19 iunie pentru efectuarea unor lucrări de consolidare şi punere în siguranţă, Pasajul Unirii urmează să fie redeschis „în câteva zile”, după cum a anunțat ADP Sector 4.

„În câteva zile, după numai două luni, urmează să se redeschidă Pasajul Unirii, care a fost supus unor ample lucrări de punere în siguranță! Pentru un aspect și mai plăcut al lucrării, am contribuit și noi prin plantarea de flori în jardiniere, la intrarea și la ieșirea din pasaj! Lucrările s-au desfășurat atât noaptea, cât și ziua, astfel încât zona să capete o dimensiune și mai confortabilă!”, scrie pe pagina ADP Sector 4, redenumită „Totul verde”.

Primele imagini cu pasajul Unirea n-au fost primite prea bine de bucureșteni

În mediul online, bucureștenii au început să posteze imagini din zonă, lucru care a declanșat un val de ironii și glume la adresa noilor decorațiuni care împodobesc acum pasajul. Elementele de metal reprezintă frunze, fluturi, porumbei, fluturi și turturele.

”Pasajul seamănă acum cu…intrarea într-o grădiniță”, a comentat un bucureștean.

„Cu design-ul asta a participat tanti Rodica la concursul „Cel mai frumos balcon” organizat de Firea.”

„Așteptăm cu mare interes să vedem interiorul. Casa Surprizelor direct.”

„Zici că vine primăvara, nu toamna. S-a greșit sezonul la primărie.”

„Mai bine chiar puneau niște plante, dar nu de fier. Hai să vedem la final. Poate iese ok. Dacă nu ne place plantăm niște iederă peste.”

„Păi este logică treaba. Intrarea într-o grădiniță,.. pentru că intri la grădiniță și ieși direct la Spitalul Colțea, adică trec anii până ajungi la Universitate.”

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele