Bill Gates, unul dintre cei mai bogați oameni din lume și fondatorul Microsoft, a lansat recent un avertisment controversat. Miliardarul spune că omenirea trebuie să se pregătească pentru alte pandemii în viitorul apropiat, iar acestea vor fi mult mai periculoase decât COVID-19.
Bill Gates spune că aceste avertismente sunt menite să zguduie guvernele lumii cu privire la măsurile care trebuie luate pentru a preveni riscurile mult mai distructive ale unei viitoare pandemii cu un indice de letalitate mai agresiv decât cel al Covid. Miliardarul face un apel la marile țări ale lumii să contribuie cu miliarde de dolari pentru a se pregăti pentru următoarea epidemie globală.
Gates spune că, deși variantele Omicron și Delta ale coronavirusului sunt unele dintre cele mai transmisibile virusuri văzute vreodată, lumea s-ar putea confrunta cu un agent patogen care este la fel de contagios, dar cu o rată de mortalitate mult mai mare.
Fundația Bill & Melinda Gates și Wellcome Trust din Marea Britanie donează în prezent 300 de milioane de dolari Coaliției pentru inovații în domeniul pregătirii împotriva epidemiilor, care a contribuit la crearea programului Covax pentru a furniza vaccinuri în țările cu venituri mici și mijlocii.
Organizația încearcă să strângă 3,5 miliarde de dolari cu scopul de a reduce timpul necesar pentru dezvoltarea unui nou vaccin la doar 100 de zile. Scopul este, dacă nu de a preveni noi pandemii devastatoare, de a limita efectele acestora asupra populației și a economiei, acționând asupra noilor vaccinuri.
Bill Gates spune că prioritățile lumii sunt “ciudate” și că depinde de filantropi și de guvernele bogate să abordeze inechitatea vaccinurilor.
“Când vorbim despre cheltuirea a miliarde de dolari pentru a salva trilioane de daune economice și zeci de milioane de vieți, aș spune că este o poliță de asigurare destul de bună”, a declarat Bill Gates, care a atras atenția că eforturile aparent uriașe chiar și în termeni economici ar preveni daune mult mai grave.
Miliardarul a adăugat că o mare parte din inovațiile necesare pentru a se pregăti pentru o viitoare pandemie ar putea fi utile și în abordarea problemelor de sănătate existente la nivel mondial, cum ar fi crearea unui vaccin pentru HIV și a unor vaccinuri mai bune pentru tuberculoză și malarie.