Bacalaureat sesiunea de toamnă 2025. Rezultatele finale la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat au fost afişate marţi. Ministerul Educaţiei şi Cercetării a anunțat că rata de succes a crescut cu 3,5% după rezolvarea contestaţiilor ajungând la 31,9%,
Astfel, rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor, au fost publicate pe pagina web dedicată şi în centrele de examen.
„Sesiunea curentă a fost promovată de 8.202 candidaţi (+896, în raport cu prima afişare). Drept urmare, rata de succes pentru toate promoţiile a crescut cu 3,5% după soluţionarea contestaţiilor: 31,9% (faţă de 28,4%, rata iniţială). Această dinamică ascendentă vizează rezultatele întregii populaţii de candidaţi: 31,9% – rată de reuşită pentru candidaţii din promoţia curentă (5.058 de promovaţi, în total), respectiv 31,8% pentru promoţiile anterioare (3.144 de promovaţi)”, a precizat MEC.
În total au fost depuse 10.987 de contestaţii, iar pentru 3.321 de lucrări notele au fost modificate, prin creştere/descreştere pe segmentul 0,5 – 1,5 puncte.
Rata de participare la sesiunea a doua a fost de 84,9%. S-au prezentat 25.710 candidaţi din totalul celor 30.279 de candidaţi înscrişi. Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 69 de candidaţi.
Rezultatele au fost afişate în mod anonimizat, în conformitate cu prevederile Regulamentului general privind protecţia datelor (GDPR).
Elevii își pot verifica notele pe platforma oficială a Ministerului Educației, bacalaureat.edu.ro, dar și la avizierele centrelor de examen.
Listele afișate de comisiile școlare includ codul candidatului, unitatea de învățământ, județul, promoția, forma de învățământ, specializarea, notele la probele scrise, media finală și mențiunile aferente (admis/respins etc.).
Nota minimă de promovare a fiecărei probe scrise este 5 (cinci), iar media finală necesară pentru a promova examenul este cel puţin 6 (şase). Rata de promovare este calculată din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi.