Bani europeni pentru bucureștenii care propun proiecte de mediu. Locuitorii Capitalei pot primi finanțare pentru dezvoltarea de proiecte de mediu. Sunt puși la bătaie 500.000 de lei și vor fi selectate între trei și cinci propuneri.
Condiția e ca proiectele să găsească soluții pentru problemele de mediu din zonele naturale urbane ori să urmărească reamanajarea spațiilor verzi din cartiere. Apelul a fost lansat de Fundația Comunitară București.
Pentru runda de anul acesta, proiectele pot fi depuse de ONG-uri sau de persoane individuale, cu o singură condiție: să se adune în grupuri de minimum trei.
Înscrierile se fac pe site-ul platformademediu.ro, până pe 11 septembrie.
Alina Kasparovski, directorul Fundației Comunitare București spune că deja au avul loc înscrierile: „Ne-am uitat deja în platforma noastră, să vedem cine cu ce vrea să aplice. Am văzut o școală care vrea să amenajeze curtea într-un spațiu verde deschis pentru comunitate, o amenajare de coridor verde pe un mare bulevard din București, am mai văzut o micro-pădure urbană pe malul unui lac. Sunt proiecte interesante”.
Câștigătorii vor fi jurizați de specialiști în domeniu și vor fi anunțați pe 21 septembrie. Termenul limită de implementare este septembrie anul viitor.
De exemplu, o livadă plină de flori a fost amenajată într-un colț al parcului Cișmigiu. Proiecul aparține unui ONG din Capitală, care anul trecut a primit o finanțare de 10.000 de euro și aprobarea Primăriei de a reamenaja spațiul. 200 de voluntari au muncit la proiect.
Alex Oprița, inițiator al proiectului: „Pentru amanajare, am avut trei ateliere de grădinărit, două în aprilie, unul în iunie. Au participat între 150 și 200 de voluntari. Am lucrat cu un peisagist, cu un specialist în patrimoniu, am făcut un studiu istoric și de însorire pentru a alege plantele cele mai potrivite”.
A primit finanțare și un alt proiect propus de câțiva cetățeni dintr-un cartier al Bucureștiului. Oamenii și-au dorit o livadă de pomi fructiferi aproape de blocuri, cu bănci printre copaci. Spațiul aparține casei Memoriale „Tudor Arghezi” și a fost pus la dispoziția localnicilor. Înainte, în acest loc erau doar bălării.