Războiul din țara vecină are efecte economice grave, iar greul abia începe. Una dintre primele scumpiri evidente este la carburanți. Cel mai scump sortiment de benzină a sărit de opt pe litru, iar prețurile vor continua să crească, spun economiștii.
Barilul de petrol s-a tranzacționat ieri și cu 120 de dolari, ajungând la valori record.
În Capitală, la unele benzinării, cea mai scumpă benzină a ajuns la 8,07 lei litrul. Înainte să înceapă războiul din Ucraina, era 7 lei și 90 de bani. Și motorina s-a scumpit.
Iată cum explică situația Adrian Mitroi, analist economic pentru Pro tv:
“Conductele care vin din Rusia pe teritoriul Ucrainei sunt funcționale, dar teama pieței că s-ar putea întâmpla ceva, că războiul al putea să mai dureze, că nu sunt capacități de depozitare suficiente toate astea puse la pachet avem această imagine pe care o vedem la pompă. Cotațiile de viitor arată ceva mai calme, dar nu substanțial, deci mă aștept să rămânem la aceste preturi foarte mari și să învățam să fim mai economi”.
În aceste condiţii, este foarte posibil ca și companiile aeriene să scumpească biletele.
Marius Popescu, purtătorul de cuvânt al companiei TAROM:
”Dacă într-adevăr prețul carburantului va exploda, se vă scumpi foarte mult, cu siguranță această repercursiune va exista și asupra prețurilor biletelor de avion”.
Prețul petrolului este direct legat de transporturi așa poate exista o reacție în lanț și toate alimentele, mărfurile transportabile şi chiar bilete de autobuz s-ar putea scumpi.