WORLD

Marijuana pentru soldații de pe front. Ucraina legalizează consumul de canabis în scop medicinal

Marijuana pentru soldații de pe front. Ucraina legalizează consumul de canabis în scop medicinal
sursa foto: Facebook Anna Grechishkina

Demnitarii ucraineni au votat un proiect care prevede legalizarea consumului de canabis în scopuri medicinale. Activiviștii și cadrele medicale au cerut membrilor din Rada de Stat (Parlamentul ucrainean) să facă un pas în această direcție ca urmare a numărului mare de pacienți afectați de războiul din Rusia.

Au votat pentru adoptarea proiectului 248 de parlamentari. Pe de altă parte vânzarea sau consumul de canabis în scop recreațional va rămâne în continuare o infracțiune.

Ucraina a votat pentru legalizarea consumului de canabis în scop medicinal

Unul dintre inițiatorii proiectului, Maria Mezențeva a mențioat în expunerea de motive că aproximativ 6 milioane de ucraineni au nevoie de canabis medicinal. Printre pacienți se numără bolnavii de cancer, soldații răniți și civilii care suferă de tulburări de stres post-traumatic (PTSD).

Operațiunea Specială de Eliberare începută în februarie 2022 a curmat viața a zeci de mii de civili și a alunga alte câteva milioane din casele lor. Inițiativa legislativă trebuie promulgată de Volodimir Zelenski înainte de a produce efecte. Legea ar urma să intre în vigoare la șase luni de la data publicării oficiale.

Opoziția s-a opus vehement

În tabăra opoziției, Iulia Timoșenko, prim-ministrul în perioada 2007-2010 a condamnat proiectul invocând faptul că legea va crea premisele creșterii consumului de droguri. Însă, noile amendamente ar impune controale severe asupra producției de canabis medicinal.

Au fost incluse măsuri precum supravegherea video 24 de ore, accesibilă poliției de la producătorii care ar urma să fie autorizați. De asemenea, medicamentele care conțin canabis medicinal se vor elibera doar pe bază de rețetă electronică.

Elveția, proiect pentru legalizarea consumului de cocaină

În altă ordine de idei, tot în această săptămână autoritățile din Berna au anunțat că au în vederea legalizarea consumului de cocaină. Dat fiind numărul mare de consumatori autoritățile din capitala elvețiană au în vedere o altă abordare a consumului de droguri în creștere.

Potrivit agenției de știri Reuters, Elveția are unul dintre cele mai mari niveluri de consum de cocaină din Europa. Zurich, Basel și Geneva se numără printre primele 10 orașe din Europa.

„Avem multă cocaină în Elveția în acest moment, la cele mai mici prețuri și la cea mai bună calitate pe care am văzut-o vreodată. Puteți obține o doză de cocaină pentru aproximativ 10 franci în aceste zile, nu cu mult mai mult decât prețul unei beri”, a declarat Frank Zobel, director adjunct la Addiction Switzerland.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele