SHOWBIZ

Când a apărut prima televiziune privată din România. Istoria neromanțată a SOTI TV

Când a apărut prima televiziune privată din România. Istoria neromanțată a SOTI TV

Vă mai amintiți când a apărut prima televiziune privată din România? SOTI (acronim de la Societatea pentru Organizarea unei Televiziuni Independente) își începea emisia pe 9 decembrie 1991 și a fost nu doar primul post independent de televiziune din România, ci și din Europa de Est, din perioada post-comunistă.

Apariția Televiziunii SOTI a constituit un moment de referință pentru evoluția post-decembristă a mass-media in România. Cu toate problemele, inerente oricarui început, dar născut în Piața Universității din credința românilor în libertate și democrație, SOTI  a fost menționată în rapoartele speciale ale Consiliului Europei (1991-1993) și recunoscută de către Administrația SUA , ca un reper al evoluției democrației in Romania.

Când a apărut prima televiziune privată din România. SOTI, sprijinită de americani și francezi 

Primul director al SOTI a fost cunoscutul om de televiziune Vartan Arachelian. A fost un post militant, incomod pentru regimul post-comunist ”Iliescu”, susținând ca valori credința românilor in libertate reală și democrație.

SOTI a fost ajutată cu echipamente printr-un proiect finanțat prin International Media Fund, o asociație de donatori internaționali cu sediul la Washington.

Presa internațională a relatat cu entuziasm apariția acestui post, iar ăn urma unui articol din decembrie 1991, din Le Monde, s-a constituit și un grup de sprijin „SOTI-France” .

A primit aprobare să emită doar noaptea

A primit aprobare să emită doar noaptea, după ora 23.00, la închiderea emisiei canalului TVR 2. SOTI difuza zilnic emisiunea ”Știri necenzurate”, la care participau intelectuali, disidenți și leaderi civici ca și reportaje de la evenimentele politice și sociale, de interes deosebit. A făcut și transmisii în direct, cum a fost cea memorabilă a revenirii în țară a MS. Regele Mihai, din 26 aprilie 1992.

Erau difuzate cu regularitate multe alte emisiuni de interes (produse în studioul din șos. Olteniței 35-37, Buc.) printre care se numărau: „In al doisprezecelea ceas”, „SOTI – prietenul dumneavoastra”, „Lumea la noi acasa”, „Tinerețe fără bătrânețe”, „SOS Cultura” sau „Cinepanorama TV”.

Din 22 iulie 1994 SOTI a transmis în partaj cu postul Antena 1 (care a primit licență de a emite pe canalul 57) dar prin Decizia nr.96/09.11.1994 de retragere a licenței de emisie se oficializează încetarea activității postului de televiziune SOTI.

Nume consacrate ale vremii și tineri debutanți, care au devenit azi nume consacrate!

În proiectul TV SOTI s-au implicat nume consacrate ale vremii (regizori, profesori universitari, tehnicieni și ingineri TVR, redactori, actori, ziariști , reprezentanți ai societății civile și organizațiilor civice), dar și tineri studenți aflați la începutul carierei.

SOTI a reprezentat pentru aceștia din urmă o adevărată școală de televiziune (BBC și CNN oferind burse pentru o parte dintre aceștia).

Iată figurile marcante ale mediei din zilele noastre care au debutat la SOTI TV

Andreea Esca

Ajunsă la SOTI dintr-o întamplare, dupa cum chiar ea mărturisea, Andreea Esca a fost prezentatoarea știrilor. In perioada cât a fost la SOTI, a beneficiat și de o bursă CNN.

In prezent este prezentatoarea stirilor ProTV, director editorial al revistei ,,The One” si realizatoarea emisiunii „La radio cu Andreea Esca”, la postul de radio Europa FM.

Răzvan Dumitrescu

A vrut să se angajeze la SOTI ca inginer de sunet, dar a devenit  prezentator la știrilor alături de Andreea Esca.

După SOTI, Răzvan Dumitrescu a lucrat la TVR, B1 TV si Realitatea TV, iar în prezent la Antena 3.

Lucian Mândruță

Venit ca înlocuitor pentru un prezentator bolnav, Mândruță s-a numarat și el printre tinerii angajati ai SOTI și unul dintre beneficiarii unei burse CNN.

După SOTI, Mândruță a mai lucrat la Tele7ABC, ProTV și Antena 1. Momentan nu mai apare la TV, activand ca lector universitar la Facultatea de Jurnalism și Știinte ale Comunicarii din cadrul Universitatii din Bucuresti.

Raluca Moianu

Gazda emisiunii „Iarta-ma” de la TVR, Raluca Moianu, a prezentat la SOTI o emisiune de muzica latino numită „In arșita muzicii”.

In prezent este director de programe la Gold FM.

Andreea Berecleanu

S-a angajat la SOTI pe postul de reporter pe când nu avea nici 19 ani. Dupa ce SOTI si-a încheiat emisia, Andreea Berecleanu a lucrat pentru Antena 1, ProTV, dupa care a revenit la Antena 1.

Cristina Liberis

A lucrat la SOTI ca reporter TV. Este unul dintre cei mai cunoscuti jurnalisti, realizatori de stiri si reporter de razboi din Romania. Este ultimul jurnalist care a realizat un interviu cu Yasser Arafat.

A mai lucrat la Antena 1, TVR, Realitatea TV, Giga TV, iar in prezent este News manager la Kanal D.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele