Casa cu lanţuri, primul muzeu deschis în Capitală. A fost prima instituţie oficială dedicată Bucureştilor, înfiinţată în perioada interbelică, în 1931, din iniţiativa unor particulari entuziaşti.
El a funcționat pe Calea Victoriei, într-o casă care aparţinea boierului Moruzi. Astăzi, clădirea nu mai există, iar Muzeul Municipiului Bucureşti îşi desfăşoară activitatea, din 1959, în Palatul Suţu, de la Universitate.
Radu D. Rosetti, în “Vechituri”, a lăsat o mărturie emoţionantă despre primul muzeu al Capitalei.
“Dacă mai era nevoie de arătat ce se poate realiza când pui suflet într-o muncă cinstită, înfăptuirea Muzeului Municipal, deschis publicului săptămâna trecută, este un exemplu mai mult. Comitetul, compus din d-nii dr. G. Severeanu, C. Orghidan, I . Pincas, Dinu Rosetti şi G. Florescu nu s-a mărginit să aducă la îndeplinire aşezarea în ordine cronologică a obiectelor adunate sub primariatul d-lor Anibal Teodorescy şi Dem. Dobrescu, pentru a fi expuse în vechea curte boerească a lui Moruzi, din Calea Victoriei, ci toţi membrii lui (…) au adus de acasă vremelnic sau au dăruit colecţiile particulare, solicitând şi altora să-i imite”
Frumos orânduite, după îndrumările dlui Ion Andrieşescu, directorul muzeului naţional de antichităţi, toate aceste vestigii ale trecutului constituie din punct de vedere ştiinţific, partea cea mai interesantă a muzeului. O impresie cu care rămâi este puterea tradiţiei şi instinctul rasei: «motivele» pe cari le vezi pe chenarele vaselor lucrate naiv cu mii de ani în urmă, sunt aceleaşi de pe iile, cămăşile sau fotele ţărăncilor noastre de azi, mai nota Rosetti.
Scriitorul, entuziasmat, aminteşte şi secţia Stampelor, Manuscriselor vechi şi documentelor.
Apoi “O piesă de senzaţie e manuscrisul muzical al Steluţei, apărută la Viena, în editura Lewy la 1872. Autorul romanţei sentimentale care a făcut să lăcrămeze pe bunicii noştri şi ne înduioşează şi pe noi, e şi el alătuiri, cu favoritele respective: Dumitru Florescu. Sunt puţini care-i ştiu meritele, şi aceia cred că e vorba de un lăutar oarecare. Se cuvine să-l scoatem din modestia în care a stat ascuns pănă azi, aducând la cunoştinţa tutulor că a fost un boer sadea, magistrat, prefect şi sensator, tatăl distinsului consilier de la Curtea de casaţie, D. Florescu, şi, detaliu mişcător, bunicul secretarului Muzeului Municipal ale cărui comori le înşir.
Iată ce au înţeles diferiţii donatori, cari s-au grăbit să imite gestul membrilor din comitet, dându-şi obolul lor – printre alţii, d-rul Skupiewsky, care expune un foc al Bucureştilor din 1874 şi familia Butculescu, care a adus vederi şi acte din timpul primei noastre expoziţii – şi iată ce-ar trebui să priceapă toţi cei ce posed obiecte, tablouri, fotografii sau documente vechi, relative la istoria Bucureştilor.
În definitiv, toate aceste bogăţii constituiesc un patrimoniu al naţiunii, puse în valoare mai bine decât ori unde în cadrul Muzeului Municipal.”
Şi Rosetti încheie în acelaşi stil umoristic: “Iar cei ce se tânguiau mai zilele trecute că Hala Vechiturilor din calea Văcăreşti a fost dărâmată, să se consoleze că de-acum Bucureştii vor avea o altă sală cu «vechituri», aceasta în Calea Victoriei, desigur mai interesantă.”
(Fragment din volumul “Vechituri”, apărut în anii ’30.)
Într-o carte apărută în perioda comunistă, referitor la istoria muzeului Bucureştilor, se spunea:
“Muzeul municipal al oraşului Bucureşti a funcţionat în casa Moruzi până în toamna anului 1940, când clădirea, fiind grav avariată de cutremur, colecţiile sale su fost mutate, în parte, în imobilele din str. Ştirbei Vodă nr. 34 şi 47.
Deoarece vechea casă Moruzi nu a mai putut fi restaurată şi a fost supusă demolării, în anul 1942, primăria oraşului Bucureşti a cumpărat imobilul din Calea Victoriei nr. 151 (fosta casă Cesianu) unde s-au adunat toate colecţiile muzeului Municipal, dispersate în diferite localuri.
În timpul bombardamentelor aeriene la care a fost supusă Capitala în 1944, cele mai preţioase materiale ale muzeului au fost evacuate în com. Rasnic (Dolj). Până în anul 1948 muzeul a fost închis.