NEWS

Casa Regală vinde o proprietate istorică din România. E parte a domeniului Peleș

Casa Regală vinde o proprietate istorică din România. E parte a domeniului Peleș
foto Facebook

Casa Regală vinde o proprietate istorică din România. Familia Regală a informat autoritățile județene că dorește să vândă Hotel Furnica, printr-o adresă din data de 29 octombrie 2025, informează site-ul Biz Brașov la data de 25 noiembrie 2025.

Potrivit acestei surse, hotelul se vinde contra sumei de 3,7 milioane de euro.

Casa Regală vinde o proprietate istorică din România. Hotel Furnica a fost inaugurat în 1912

În acest moment, hotelul este închis și păstrat în regim de conservare, până când un proiect de renovare îl va putea readuce în circuitul turistic, transmite Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș, care se ocupă de gestionarea domeniului aflat în proprietatea privată a Familiei Regale.

Imobilul „Furnica” fusese inaugurat în anul 1912 și era inițial destinat locuințelor pentru personalul angajat al Casei Regale, cu un total de 40 de camere.

Tot aici erau o spălătorie precum și grajduri pentru „24 de cai regali”. Imobilul se află pe un teren de peste 5.100 de metri pătrați.

În cursul zilei de joi, 27 noiembrie, consilierii județeni din Prahova urmează să discute un proiect de hotărâre privind neexercitarea dreptului de preemțiune pentru achiziționarea imobilului.

Dacă autoritățile locale renunță oficial la dreptul de preemțiune, clădirea ar putea ajunge în proprietatea unui investitor privat.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele