Casa Veronicăi Micle din Iaşi este scoasă la vânzare. Imobilul, care are 300 m² şi 6 camere, precum şi un teren de aproape 650 m² se vinde pe o cunoscută platformă imobiliară la preţul de 725.000 de euro.
Locuinţa situată pe strada Nicolae Gane nr. 401 a aparţinut Veronicăi Micle în perioada în care aceasta a locuit împreună cu soţul ei Ştefan, care era profesor universitar de fizică și chimie.
Ştefan Micle era mai mare cu 33 de ani decât Veronica, aceasta având doar 14 ani când cei doi s-au căsătorit.
Stefan Micle a fost un ardelean sarac din Feleac, dar muncitor, care lucra la Cluj ca ucenic strungar pentru a se intretine si a urma studiile. Absolva scoala politehnica din Viena si ajunge profesor universitar la Iasi, unde preia catedra primului profesor ce scrie un manual de fizica in limba romana, Teodor Stamati.
Stefan Micle construieste prima programa moderna de fizica din Romania, care incepe cu „Fizica experimentala cu aplicatiunea matematicei” si a carei structura o recunoaste si azi orice student. Sustine cursuri pentru publicul larg iesean, devine rector al Universitatii si, la apogeul carierei (avea aproape 48 de ani) se casatoreste cu o fata tanara, frumoasa, inteligenta, intr-un aranjament pus la cale de mama fetei.
Nu avea cum sa stie ca tânara lui soție, ajunsa studenta la Viena, avea sa-l cunoasca pe marele nostru poet si astfel, între ei, sa se infiripe o relație.

Cei doi s-au cunoscut la Viena, în 1872, la vârsta de 22 de ani, pe când el era student la filozofie, iar ea, căsătorită deja de opt ani şi mamă a doi copii, venise pentru a-şi trata o boală de piele.
Fără a ţine cont de piedicile morale, cei doi au început timid, în capitala austro-ungară, o relaţie de amor ce avea să fie condimentată, în următorii 17 ani, cu multă pasiune, intrigi, despărţiri şi reîmpăcări.
În perioada 1874-1877, aflându-se la Iaşi ca director al Bibliotecii Centrale, Eminescu era o prezenţă constantă la seratele literare ale Veronicăi Micle. Î
n acelaşi timp, bârfele despre întâlnirile lor romantice prin oraş şi intimităţile care depăşiseră cu mult limitele dintre o femeie căsătorită şi un tânăr artist, neconfirmate oficial însă niciodată, încep să curgă şi să învenineze casa Micle. Se spune chiar că nu de puţine ori, Ştefan Micle, soţul cu 30 de ani mai în vârstă al Veronicăi, a primit scrisori în care anonimi îi relatau escapadele soţiei.
În 1879, toate acestea aveau să se termine, o dată cu moartea lui Ştefan Micle. Ceea ce ar putea părea o uşurare pentru dragostea dintre cei doi amanţi, avea însă să se transforme într-o iubire chinuitoare, din motive cât se poate de pragmatice: banii şi distanţa.
Ea nu a reuşit decât după câţiva ani să obţină pensie de urmaş, iar el a trebuit să se mute la Bucureşti.
În toamna lui 1879, Veronica şi Eminescu au petrecut împreună aproape două luni în Bucureşti, iar în primăvara anului 1880 vorbeau pentru prima dată de posibilitatea căsătoriei.
Problemele financiare şi opoziţia de care s-au izbit, în societate, vor zădărnici însă planul îndrăgostiţilor, iar până în toamna anului 1881, relaţiile dintre ei se vor răci.
Casa Veronica Micle din Iași a fost radiată din Lista monumentelor istorice, prin ordin al Ministrului Culturii în 2021, deşi a fost prima dată clasată în lista monumentelor istorice de interes local în 1992.
În anul 1997, una dintre locatarele imobilului a cerut declasarea din lista monumentelor istorice, stabilindu-se că imobilul „nu are valoare memorialistică şi nici elemente arhitecturale deosebite”, relatează Ziarul de Iaşi, însă decizia oficială a fost luată de magistraţii Curţii de Apel abia în 2021.