Scrisoarea de dragoste trimisă de George Enescu către Maria Cantacuzino. Amândoi sunt îngropaţi în acelaşi cimitir din Paris Foto
Dezvăluire emoționantă în expoziția „George Enescu. Memoria creatorului”, în care puteți vedea documente personale, fotografii, partituri și obiecte care au aparținut marelui artist, păstrate astăzi la Arhivele Naționale și la Muzeul Național „George Enescu”. Dintre documentele expuse, există și o tandră scrisoare de dragoste trimisă de George Enescu în martie 1920 Marucăi Cantacuzino.
Scrisoarea de dragoste trimisă de George Enescu către Maria Cantacuzino
Miercuri seara, 10 martie 1920
”Iubita mea, de ce îmi scrii scrisori triste și deziluzionate, când eu te iubesc atât de mult, atât de tandru? Mi se pare că ceea ce îmi umple sufletul pe deplin pentru tine ar trebui să te învăluie pe tine în întregime, chiar și de la distanță, zi și noapte… E posibil să nu simți asta?
Eu te iubesc atât de mult, în fiecare secundă a zilei și a nopții… cum de nu ai senzația permanentă că ești îmbrățișată de mine, legănată la pieptul meu, cu capul tău micuț cuibărit în adâncitura umărului meu? Mi se pare ciudat că nu simți asta, când eu te port mereu în mine și alături de mine.
De altfel, iubirea mea, peste o săptămână voi trece prin L. și voi pune ordine în aceste mici divagații îngrozitoare! Draga mea, în loc să ne pregătim încet, cu sfințenie, micul nostru castel, tu scrii lucruri negândite în scrisori care mă întristează!
Dar, draga mea, micuța mea, dacă ursul e agitat înainte de plecare, vina o poartă toate formalitățile acelea oribile care ne răpesc atât de mult din ultimele ore pe care le petrecem împreună înainte de a urca în tren… Ce putem să facem, iubirea mea, căci sunt lucruri plicticoase pe care nu le putem evita, din păcate!…
Îndreaptă-ți mai degrabă gândurile spre bărbatul pentru care ești toată viața, leagănă-te și leagănă-l cu toată tandrețea extraordinară care se află în noi… iubește-ți bărbatul în deplină liniște, fără niciun nor: el o merită, draga mea…
Ursul tău, pentru care ești ursoaica adorată”, e scrisoarea publicată de Arhivele Naționale ale României.
Un destin crud
Una dintre cele mai excentrice prezenţe din viaţa mondenă a începutului de veac XX a fost, cu siguranţă, Maria Cantacuzino, considerată pe drept cea mai frumoasă prinţesă aristocrată a vremii. Prietenă apropiată a reginei Maria, ea s-a iubit cu prinţul Mihail G. Cantacuzino, cu filosoful Nae Ionescu şi cu muzicianul Dinu Lipatti, pentru ca mai târziu să devină soţia marelui compozitor George Enescu.
Născută în 1878 într-o familie de boieri moldoveni din Tescani, tânăra timidă cu părul negru-arămiu, înaltă şi cu râs cristalin, a fost cerută de soţie, la 18 ani, de un boier muntean din marele clan al Cantacuzinilor, Mihail. Acesta moare într-un accident de maşină, tragedie care o face pe Maruca să o ia pe altă cale şi să i se deschidă apetitul pentru aventură.
Între timp, viaţa ei sentimentală lua foc, astfel că, în acelaşi timp se îndrăgosteşte la prima vedere, într-o noapte de Revelion, de marele George Enescu, chemat să cânte la curtea reginei Maria şi a lui Ferdinand. S-au căsătorit în 1937, după o tentativă de sinuciderea a Mariei.
Au renunţat amândoi la România şi s-au mutat la Paris, acolo unde compozitorul şi moare. Slăbit şi pe jumătate paralizat el a rămas lucid până în ultima clipă. Maruca moare 13 ani mai târziu în Elveţia, însă amândoi sunt îngropaţi în acelaşi cimitir din Paris.
