Cazul doctorului Cristian Andrei. De ce e periculos ca un psihiatru fără studii specifice să facă psihoterapie
Cazul doctorului Cristian Andrei. Acesta este medic psihiatru specializat în neuropsihiatrie infantilă din anul 1993. La acea vreme, psihoterapia nu era reglementată în România și nici nu exista vreo autoritate care să monitorizeze bunele practici în domeniul psihologiei. Absolvenții de medicină psihiatrică însă obțineau competențe de bază în psihoterapie la finalizarea licenței.
Din 2004 însă, după înființarea Colegiului Psihologilor din România și după modificările aduse legislației, psihoterapia a devenit o specializare separată, care aparține exclusiv de Colegiul Psihologilor.
Pentru practicarea ei este obligatorie completarea studiilor de către absolvenții de medicină și alte categorii din domeniile socio-umaniste, cu școli de formare în psihoterapie de lungă durată (de 2-3 ani) și doi ani de supervizare.
Cristian Andrei nu bifează niciuna din cele două cerințe.
Cazul doctorului Cristian Andrei. De ce e periculos ca un psihiatru fără studii specifice să facă psihoterapie
Deși psihiatrul este medic și este specialist în diagnosticarea bolilor psihice și managementul medicamentos, psihoterapia este o profesie separată care necesită formare post-universitară suplimentară.
Iată de ce este periculos ca un psihiatru fără această pregătire să facă terapie:
Lipsa competențelor și a instrumentelor clinice
Psihoterapia nu se bazează pe prescrierea de medicamente, ci pe intervenții verbale și relaționale complexe.
Terapia implică procese emoționale intense (transferul pacientului asupra terapeutului și contratransferul terapeutului). Fără formare specifică (cum ar fi cea psihodinamică sau cognitiv-comportamentală), psihiatrul riscă să nu recunoască sau să nu gestioneze adecvat aceste dinamici puternice, putând ajunge să afecteze relația terapeutică sau să re-traumatizeze pacientul.
Psihiatrul neformat va avea tendința de a reduce problemele emoționale complexe la un simplu dezechilibru neurochimic sau la diagnostic.
Terapia, în schimb, necesită o înțelegere narativă, socială și existențială a suferinței pacientului, instrumente pe care doar formarea în psihoterapie le oferă.
Încălcarea eticii și a granițelor
Formarea în psihoterapie pune un accent masiv pe etică și pe menținerea granițelor profesionale.
Atunci când același specialist oferă și tratament medicamentos (rolul medical de „expert”) și terapie (rolul de facilitator al explorării), poate apărea o confuzie de roluri care afectează autonomia pacientului.
Pacientul poate simți că nu este liber să conteste sau să exploreze problemele emoționale cu o persoană care deține deja o autoritate medicală absolută asupra sa.
Psihoterapeuții sunt obligați să participe la ore de supervizare cu un specialist cu experiență, unde discută cazurile dificile pentru a se asigura că acționează etic și eficient. Un psihiatru neformat nu are acces la acest mecanism esențial de control al calității și de protecție a pacientului.
Riscul de a agrava patologia
Terapia aplicată incorect poate fi dăunătoare. O intervenție terapeutică inadecvată poate duce la escaladarea simptomelor, la dezvoltarea de noi probleme sau la un răspuns emoțional negativ, afectând ireversibil încrederea pacientului în procesul terapeutic.
Fără competențe terapeutice, există tentația de a încerca să rezolve problemele complexe de viață (de exemplu, o criză relațională sau existențială) exclusiv prin ajustarea dozelor de medicamente, când de fapt, pacientul ar avea nevoie de explorare și restructurare cognitivă.
În România, psihoterapia este o profesie reglementată separat de profesia de medic psihiatru. Pentru a practica psihoterapia, medicul psihiatru trebuie să obțină o atestare suplimentară, urmând cursurile unei școli de psihoterapie acreditate de Colegiul Psihologilor din România (CPR) sau de Ministerul Sănătății.
