Invidia este o emoție naturală care, de cele mai multe ori, poate distructivă. Ea are loc din compararea propriei persoane cu altele din jurul nostru.
Dacă este folosită pe post de motivație, aceasta ne poate ajuta la motivare. Acest sentiment are o reputație destul de urâtă, crezându-se că e ceva de rău. Bineînțeles, are avantaje și dezavantaje. Depinde la ce nivel o trăim.
Te poate duce către ceva ce îți dorești foarte mult
Invidia te conduce către o dorință de-a ta. Te face să te îndrepți în direcția pe care vrei s-o iei chiar din adâncul sufletului. Invidia nu este un obiectiv spre care să țintești, nu este ceva de încurajat, dar este important să asculți ceea ce îți indică.
Te ajută să te concentrezi
Orice am face, ea există. Este o parte din viața noastră, nu putem s-o dăm la o parte. Profită întotdeauna la maximum de acele momente în care vocea profundă din mintea ta apare pentru a comunica cu tine la suprafață. Ascultă. Este timpul să faci o schimbare. Fii atent la ce are de spus viața. Toate sunt cu un scop pe acest Pământ.
Este vorba despre tine, nu despre ei
Fă un exercițiu de gândire. Dacă te uiți pe rețelele de socializare, vei vedea pe cineva care ia masa în oraș cu cei dragi. Ce faci în acel moment? Te aranjezi, vorbești cu cineva și faci același lucru. Nu te mai ține nimeni și nimic. Ai fost ambiționată să faci asta. Poate erai într-o stare proastă, iar asta te-a făcut să ieși din anonimat.
Există și câteva strategii care te vor ajuta să transformi această emoție în motivație.