NEWS

Ce se întâmplă cu tezaurul României de la Moscova. Parlamentul European ia atitudine în privința aurului furat de ruși

Ce se întâmplă cu tezaurul României de la Moscova. Parlamentul European ia atitudine în privința aurului furat de ruși
sursa foto: colaj foto INQUAM PHOTOS

În baza unui acord cu Rusia, țară aliată pe atunci, România a trimis la Moscova în decembrie 1916 şi în iulie 1917 nu mai puțin de 91,5 tone de aur fin. Angajamentul semnat prevedea ca aurul să fie returnat la cererea proprietarului, lucru care nu s-a mai întâmplat.

PE va discuta săptămâna viitoare o rezoluție privind aurul furat de Rusia

În decursul anilor, țara noastră a întreprins mai multe demersuri oficiale pentru recuperarea Tezaurului de la Moscova, numai că demersurile s-au lovit de opacitatea Moscovei. Dovezile sunt expuse timp de trei zile într-o expoziție găzduită de Parlamentul European (PE).

În urma acestei situații, deloc confortabile pentru noi, PE va discuta săptămâna viitoare o rezoluție privind Tezaurul României, furat de Rusia în urmă cu peste un secol.  În sesiunea de la Strasbourg de pe 14 martie, va fi dezbătută și votată rezoluția „Returnarea tezaurului național al României, însușit în mod ilegal de Rusia”, potrivit hotnews.ro.

Potrivit europarlamentarului Eugen Tomac, textul rezoluției este încă în negocieri între grupurile din Parlamentul European și că adoptarea rezoluției ar reprezenta un semnal politic foarte important transmis României de către UE.

Ce se întâmplă cu Tezaurul României de la Moscova

Această rezoluție ar putea fi un instrument important pentru România după ce se va încheia războiul din Ucraina, când UE va relua relațiile cu Rusia. Este pentru prima oară când această chestiune a Tezaurului ajunge să fie discutată la un asemenea nivel.

Demn de semnalat este și faptul că, în contextul războiului din Ucraina, active de circa 260 de miliarde de euro ale Băncii Centrale a Rusiei (cash și instrumente financiare) au fost imobilizate în jurisdicțiile țărilor G7 și UE, peste o treime dintre acestea fiind „înghețate” în Uniunea Europeană.

 Începând din 1991, BNR a fost consecventă în aplicarea strategiei în prezentarea către opinia publică internă și externă a problematicii tezarului trims la Moscova și apoi sechestrat de Uniunea Sovietică.

„Ne-am propus organizarea mai multor evenimente prin care să reafirmăm, mai ales în plan internațional, că România are un drept de creanță deplin valabil din punct de vedere istoric și juridic asupra depozitului său de aur evacuat la Moscova în 1916-1917”, a declarat cu ceva timp în urmă, Mugur Isărescu.

Ce conține tezaurul sechestrat de ruși

Ca istoric al tezaurului. primul transport a avut loc în decembrie 1916 și a inclus 1738 de casete cu Tezaurul Băncii Naționale a României (1735 cu monede și trei cu lingouri) și două casete cu bijuteriile Reginei Maria. Aurul BNR valora 314,5 milioane lei, iar bijuteriile Reginei 7 milioane lei.

În vara anului 1917, autoritățile române de la Iași se așteptau la o ofensivă militară de proporții a Puterilor Centrale și, în acest context tensionat, a avut loc al doilea transport al Tezaurului României la Moscova. De această dată, trenul care a plecat la Moscova a dus atât valori ale Băncii Naționale a României, cât și ale altor instituții (Academia Română, Casa de Depuneri și Consemnațiuni și alte bănci, Arhivele Naționale ale României, Muzeul Național de Antichități, Pinacoteca Statului, ministere, mănăstiri).

În cele trei vagoane cu valori ale BNR, care au fost depozitate tot în sala Armelor, la Kremlin, potrivit protocolului semnat și de această dată de reprezentatul rus, ministrul român de finanțe și reprezentanții BNR, s-au aflat: „titluri, efecte, valori, depozite, parte din arhivele și cărțile sale, actele sale etc., ca și partea în aur din depozitele sale în metale, proprietatea sa privată”. Valoarea totală a valorilor românești transportate la Moscova în iulie 1917 a fost de 7,5 miliarde lei, din care valorile din cele trei vagoane ale BNR au fost evaluate la 1,5 miliarde lei, din care 575 000 lei reprezentau aurul.

În ceea ce privește aurul, în total, în decembrie 1916 și iulie 1917, Banca Națională a României a depus la Moscova 91,48 tone de aur fin.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele