Una dintre cele mai controversate sărbători este Halloween-ul, care se celebrează anual pe data de 31 octombrie. Deși mulți oameni judecă această perioadă din an, puțini știu că această zi are rădăcini adânci în tradițiile antice și religioase, care reflectă teme universale despre viață, moarte și trecerea timpului.
Halloween-ul a apărut pentru prima dată în festivalul celtic Samhain, sărbătorit în noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie. Pentru celți, această zi marca sfârșitul recoltei și începutul iernii, fiind considerată un fel de „noaptea dintre ani”. Mai mult, se credea că în această perioadă, granițele dintre lumea celor vii și a celor morți dispărea, permițând spiritelor să viziteze lumea noastră.
Astfel, pentru a se proteja de spiritele celor decedați, oamenii aprindeau focuri mari în localități și purtau costume și măști, care ar fi trebuit să alunge spiritele rele.
În secolul al VIII-lea, Papa Grigore al III-lea a desemnat 1 noiembrie ca zi de cinstire a tuturor sfinților, iar noaptea de dinainte a fost cunoscută sub numele de „All Hallows’ Eve”. Aceasta a fost ulterior prescurtată în „Halloween”.
Trick-or-treating
Una dintre cele mai cunoscute tradiții de Halloween este „trick or treating” (tradus: ne dați sau nu ne dați”, care își are originile în obiceiul medieval britanic de „souling”, când copiii mergeau din ușă în ușă cerând „bucăți de pâine pentru suflete”, în schimbul rugăciunilor.
Sculptarea dovlecilor
În primă fază, în țări precum Irlanda și Scoția, se scobeau napi sau sfeclă pentru a crea lanterne care să alunge spiritele în noaptea de 31 octombrie. Câțiva ani mai târziu, aceste legume au fost înlocuite de americani cu dovleci, deoarece erau mai ușor de sculptat.
Costumele și măștile
Se credea că în noaptea de Halloween, spiritele celor decedați se întorceau pe pământ. Pentru a le păcăli sau a le alunga, oamenii purtau costume și măști.
În secolul al XIX-lea, imigranții irlandezi au adus tradițiile Halloween-ului în Statele Unite, unde acestea au evoluat și s-au comercializat rapid. Astăzi, Halloween-ul este sărbătorit în multe țări, fiind asociat cu petreceri, parade, filme de groază și diverse evenimente tematice.