Prezența militarilor americani în România este decisă de relația cu SUA. Alegerile din Statele Unite și victoria democraților pot influența acest lucru, dar depindem în continuare de politica lui Donald Trump.
Protecţia militară oferită de Statele Unite rămâne un obiectiv strategic pentru România. Cu toate acestea, poziţia de Comandant suprem al forţelor armate americane îi conferă preşedintelui Statelor Unite autoritatea de a decide asupra retragerii sau relocării trupelor, indiferent de controlul democratic asupra Congresului.
Preşedintele american a exprimat în repetate rânduri intenţia de a reduce angajamentele militare americane în Europa, ceea ce a generat îngrijorări privind posibila retragere a trupelor americane de pe continent, inclusiv din România.
Temerile legate de o astfel de retragere sunt asociate cu percepţia că Vladimir Putin ar putea interpreta acest gest ca o deschidere pentru acţiuni în regiune. În acest context, prezenţa militară americană pe teritoriul României a fost subiect de discuţie recentă la Palatul Cotroceni, unde primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, s-a întâlnit cu Elbridge Colby, adjunctul secretarului american al Apărării.
În prezent, aproximativ 80.000 de militari americani sunt dislocaţi în Europa, majoritatea în bazele din Germania, Italia şi Marea Britanie. România găzduieşte sub 1.000 de militari americani, distribuiţi în trei baze principale.
La baza de la Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa, erau aproximativ 700 de militari în luna martie. Baza de la Câmpia Turzii, judeţul Cluj, adăposteşte între 100 şi 150 de militari, precum şi drone de supraveghere Reaper. Totodată, la Deveselu, judeţul Olt, circa 200 de militari americani operează scutul antirachetă.
Decizia privind o eventuală retragere a trupelor americane din Europa este aşteptată în următoarele săptămâni. Potrivit unor surse neoficiale, un semnal în acest sens a fost transmis recent la Cotroceni, în cadrul vizitei oficiale a lui Elbridge Colby, adjunctul secretarului american al Apărării.
„Am discutat despre securitatea din regiunea Mării Negre. Contăm pe angajamentul constant al Statelor Unite„, a anunţat preşedintele Nicuşor Dan după întâlnire.
Surse Observator spun că preşedintele i-ar fi propus oficialului american ca România să plătească pentru prezenţa americană în bazele militare.
„Am spus părții americane condițiile noastre, am trasat ceea ce ne dorim, ne dorim în continuare o prezență americană în România, partea americanã a luat notă și am discutat aprofundat de această chestiune„, a declarat Dan Neculăescu, ministrul de Externe.
Analiştii politici avertizează – chiar dacă puterea republicanilor lui Trump a scăzut, nu putem deschide şampania. Majoritatea democrată din Congresul american poate influenţa politica externă şi apărarea. Pentru România, miza este finanțarea securității europene, securitatea Mării Negre și relațiile comerciale. Preşedintele are, însă, arme pentru a-şi duce planurile la capăt – taxe vamale mari şi retragerea trupelor din Europa.
„Puterea de veto. Este una dintre puterile mai puternice pe care le are un președinte. Ei vor trimite lucruri nebuneşti şi eu le voi respinge prin veto„, a declarat Donald Trump, preşedintele SUA.
Administraţia Prezidenţială a plătit aproape 3.500.000 de dolari unei firme de lobby pentru a promova interesele României la Casa Albă. Printre obiective se numără şi o întâlnire oficială între Nicuşor Dan şi Donald Trump, dar întrevederea rămâne sub semnul întrebării.