Pe 3 februarie 1972 a avut loc cel mai puternic viscol din istorie. Vreme de 7 zile, Iranul a fost lovit de temperaturi scăzute, vânturi şi ninsori extrem de puternice. Au murit aproximativ 4.000 de oameni, iar zăpada a avut, în unele zone, şi opt metri.
Cel mai crunt viscol din toate timpurile a şters efectiv de pe hartă 200 de sate din Iran.
A început să ningă la finalul lui ianuarie, dar viscolul a pus străpânire pe țară începând cu data de 3 februarie. A pus la pământ zeci de linii telefonice, a îngropat trenuri de călători, a distrus state şi a zdrobit maşini.
Cea mai mare parte a Iranului occidental a fost îngropat în zăpadă vreme de o săptămână. Puţinii supravieţuitori care au reuşit să reziste temperaturilor de -25 de grade Celsius nu aveau apă, hrană, căldură şi medicamente.
Primele semnale de alarmă au început să fie trase pe 6 februarie, orașul Ardakan se afla, total, sub nămeți. Iranienii nu aveau căldură, apă curentă, mâncare. Animalele le înghețaseră.
După terminarea viscolului puternic, a urmat o epidemie de gripă, care a afectat zona rurală a Iranului. În lipsa medicamentelor, au murit sute de oameni.
La data de 9 februarie, viscolul s-a oprit pentru scurt timp. Salvatorii au ajuns cu elicoptere zonele afectate și au preluat puţinii oameni găsiți în viață. Potrivit rapoartelor vremii, salvatorii au fost nevoiţi să sape timp de două zile în stratul gros de zăpadă ce ajungea la o înălţime de opt metri. Într-un salt au găsit doar cadavre îngheţate.
Kakkan și Kumar au devenit primele așezări fără niciun supraviețuitor. În Sheklab, la granița cu Turcia, 100 de oameni au decedat.
Un alt viscol a început la data de 11 februarie 1972 și i-a obligat pe salvatori să renunţe la căutările. Aceştia au plecat cu elicopterele armatei, însă au lăsat în urma lor două tone de pâine, sperând ca unii oameni să reuşească să sape un tunel şi să iasă la suprafaţă.