După numeroase măsurători și calcule, meteorologii au stabilit. Cel mai mare fulger din istoria omenirii s-a produs pe 29 aprilie 2020 în Statele Unite ale Americii.
Fulgerul a parcurs distanţa de 768 de kilometri. El deţine în acest moment recordul pentru cea mai mare lungime a unei descărcări electrică, potrivit Organizaţiei Meteorologice Mondiale. Este aproximativ distanța dintre București și Budapesta.
Organizația Meteo Mondială:
Este singurul fulger, care s-a extins pe o distanță de aproape 800 kilometri, în Texas, Louisiana și Mississippi, în aprilie 2020”
Tot în anul 2020, s-a mai depășit un record mondial, din punct de vedere al duratei. Atunci un fulger, care s-a întins deasupra Uruguayului și nordului Argentinei, a durat 17,1 secunde, scrie The Guardian.
Ron Holle, specialist în fulgere şi membru al Comitetului OMM pentru evenimente meteorologice extreme a precizat că cele două fulgere „nu au fost fenomene izolate, ci au avut loc în timpul unor furtuni”
Recordul anterior de lungime a unui fulger era deținut de o descărcare electrică din 31 octombrie 2018, respectiv 709 kilometri. Acest fulger a început în Oceanul Atlantic și a traversat Brazilia și Argentina.
Există, din păcate, şi alte tipuri de recorduri asociate fulgerelor. Spre exemplu, cel mai mortal fulger cu „impact direct” s-a produs în anul1975 în Zimbabwe. Atunci 21 de persoane care se adăposteau de furtună într-o colibă au fost ucise dintr-o singură lovitură.
Recordul de decese în urma unui „impact indirect” a avut loc în anul 1994. 469 de persoane au murit atunci în Dronka, Egipt, după ce un fulger a lovit un depozit de carburant care a luat foc şi s-a deversat în oraș.