Pariurile sportive au luat amploare în ultimele două decenii. Însă, linia între divertisment și dependență este destul de subțire și deseori încălcată de jucătorii iresponsabili.
Fie că vorbim de România sau de alte state, pariurile sportive au luat amploare pe tot mapamondul. Casele de pariuri își rotunjesc considerabil veniturile în timpul evenimentelor de anvergură cum este și Campionatul European de Fotbal.
Agențiile și-au diversificat serviciile, iar jucătorii pot plasa pariuri online. Măsura este cea care face diferența între divertisment și dependență. În cele ce urmează vom expune o serie de reguli care nu trebuie încălcate pentru a nu pica în partea neplăcută lucrurilor.
Bugetul este cel mai important. Fiecare parior, fie el începător sau experimentat ar trebui să joace cât îl ține buzunarul. Cu alte cuvinte suma jucată nu trebuie să pună în pericol fondurile personale.
În cazul jucătorilor profesioniști ideal ar fi ca la început de lună să se stabilească un plan și un procent pentru fiecare pariu. În cazul în care inspirația dă greș „vistieria personală” nu va rămâne goală.

Majoritatea consultanților susțin că pariurile și în general jocurile de noroc trebuie înțelese doar ca o metodă de divertisment și nicidecum ca o sursă de îmbogățire rapidă. Veniturile obținute din pariuri nu pot substitui un loc de muncă stabil.
Cum certitudinea nu-și are locul în jocurile de noroc, probabil că au fost dăți în care s-au pierdut sume considerabile din cauza lipsei de inspirație. Ideea de a recupera banii din pariuri nu funcționează, dimpotrivă acționează fix pe dos. Impulsivitatea nu ajută deloc. De fapt, impulsivitate și emoțiile nu ar trebui să facă parte din vocabularul unui parior.

Obiectivitatea este esențială pentru un parior. Atunci când alegi să pariezi pe echipa favorită sau pe un sportiv preferat sunt toate șansele să renunți la raționament în favoarea emoțiilor. Ceea ce din nou nu este deloc indicat.
O regulă de bază care nu trebuie nicicând uitată, dar care este adesea încălcată constă în faptul că nu există pariuri sigure în pofida promisiunilor afișate de multitudinea paginilor de internet sau a influencerilor.
Nu s-a inventat meciul sigur, indiferent de sport. Este musai să nu uitați că pariurile trebuie privite ca o formă de divertisment, iar măsura este cea care face diferența între distracție și dependență.